Natura ne surprinde prin tot ce ne oferă. Deși Republica Moldova e o țară mică, aici există o varietate mare de păsări, diferite prin aspect, dimensiuni, dar și habitat.
”Păsările, spre deosebire de plante, sunt foarte ușor de identificat una de alta. Ele sunt mai colorate, în special masculii sunt cei mai colorați, ei trebuie să atragă femelele. Plus, se identifică foarte ușor după culoarea preferată. Mie îmi place albastru și galben și eu am două specii preferate: pițigoiul albastru și prigoria” – Cristina Kifa, ecolog.
Ornitologii pot identifica prezența unei sau altei specii de păsări chiar și prin intermediul sunetelor. În perioada de primăvară, cei mai gălăgioși sunt masculii, care își fac auzită prezența și semnalizează că își caută o prietenă din aceeași specie.
”Cel mai accesibil și în perioada de iarnă, noi ne împrietenim foarte ușor cu pițigoii, ei sunt galbeni, foarte drăguți, curajoși, sunt primii care vin la mâncare. Vrăbiile, dacă avem în jurul casei ceva arbuști care să le permită adăpost, pentru că ele nu au curajul să zboare distanțe lungi fără acoperire. În schimb, aceste distanțe sunt parcurse de hulubi, cărora le place asfaltul din oraș” – Cristina Chifa, ecolog.
Iar pentru a le admira îndeaproape, aveți nevoie de echipament potrivit.
”Binoclul este instrumentul numărul 1 care trebuie în teren oricărui ornitolog, el funcționează ca o extensie a ochiului. Ochiul nostru nu poate vedea mai mult de 2 km în departare, dar un binoclu bun, ne aduce imaginea mai aproape, ne aduce pasărea mai aproape, nu trebuie noi să intrăm în spațiul teritorial al păsării respective și așa cum ați spus, arată foarte bine nuanțele, diversitatea coloristică a unei păsări, dimensiunea, poți să observi comportamentul, ce face, cu ce se hrănește. Dar trebuie să fac o remarcă și să spun că un binoclu bun o să ne ajute, un binoclu rău, o să ne încurce” – Silvia Ursul, vicepreședinte, Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii.
De regulă, ornitologii comandă echipamentul din străinătate, sau din statele vecine: România și Ucraina. Să iubești natura, animalele și păsările, înseamnă să conștientizezi faptul că omul, adică fiecare dintre noi, facem parte dintr-un ecosistem. Iar pentru a ne bucura cât mai mult timp de această lume, precum și din dorința de a le oferi viitoarelor generații aceleași condiții, dacă nu chiar mai bune, vă îndemnăm să prieteniți cu vietățile văzduhului.