
Înregistrarea la domiciliu sau reședința temporară poate fi făcută online, din 5 octombrie

Înregistrarea domiciliului permanent sau a reședinței temporare poate fi făcută online, fără deplasarea la ghișeele Agenției Servicii Publice. Noul serviciu electronic este disponibil din 5 octombrie și poate fi accesat de proprietarii de locuințe care dețin o semnătură electronică activă.
Serviciul poate fi accesat prin pagina ASP, aplicația EVO sau portalul evo.gov.md. Proprietarii de locuințe cu semnătură electronică își pot înregistra domiciliul sau reședința temporară, copiii minori și pot radia persoane terțe. Cererea se depune prin MPass, se semnează electronic prin MSign, iar plata se face prin MPay. După examinare, confirmarea este transmisă prin e-mail, iar adresa poate fi verificată în Cabinetul personal EVO.
ASP atenționează că utilizarea serviciului poate duce la anularea automată a unor buletine de identitate emise între 7 martie 2013 și 31 martie 2025. În acest caz, titularii vor trebui să solicite o carte de identitate nouă.
Articole similare


BULETIN 23:00, 06 octombrie







