Republica Moldova ar putea recurge la însămânțarea norilor pentru a combate efectele secetei. Ministrul Agriculturii, Eugen Osmochescu, spune că precipitațiile ar putea fi provocate prin dispersarea iodurii de argint în nori, cu ajutorul unor rachete speciale. Programul ar costa, în prima etapă, aproximativ nouă milioane de euro. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la postul public de radio.
Ministrul Agriculturii susține că Republica Moldova are nevoie de o strategie națională pentru captarea și utilizarea apei, în condițiile în care seceta și deficitul de precipitații devin tot mai frecvente. Una dintre soluțiile propuse este însămânțarea norilor. Potrivit lui Eugen Osmochescu, prin dispersarea unui reactiv numit iodură de argint în formațiunile noroase poate fi favorizată formarea precipitațiilor.
EUGEN OSMOCHESCU, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare:
„Din păcate, nu avem capacitatea de captare a apei necesare. Este făcută de către antreprenori separat, de agricultori separat, dar nu avem o viziune de țară cum să captăm, dar și cum să provocăm precipitații. Din punct de vedere științific, precipitațiile pot fi provocate printr-un reactiv numit iodură de argint, prin însămânțarea norilor.”
Oficialul spune că implementarea unui asemenea sistem ar fi o premieră pentru Republica Moldova. Potrivit acestuia, elaborarea și punerea în aplicare a programului ar putea dura unul sau doi ani, iar investiția inițială este estimată la nouă milioane de euro.
EUGEN OSMOCHESCU, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare:
„Noi avem o perioadă destul de scurtă pentru că noi, din păcate nu avem munți unde umiditatea aerului este cu mult mai înaltă, unde putem provoca precipitații din aerul perse. Noi trebuie să o facem doar din nori. Și în cazul acesta noi avem o perioadă destul de scurtă începând cu octombrie-noiembrie până în martie-aprilie, perioada cât de cât ploioasă unde putem să o facem.”
Pe lângă însămânțarea norilor, autoritățile propun extinderea infrastructurii de captare și stocare a apei. Printre măsuri se numără amenajarea unor bazine acvatice și dezvoltarea sistemelor de irigare pentru agricultură. Ministrul susține că pentru aplicarea tehnologiei este necesară modernizarea și automatizarea serviciului antigrindină, întrucât însămânțarea norilor se face pe cale aeriană.
Republica Moldova se confruntă în această perioadă cu un deficit mare de apă. Din 26 septembrie, țara se află în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic, pe fondul riscurilor privind aprovizionarea cu energie și carburanți, dar și al secetei și debitelor scăzute ale râurilor Nistru și Prut.