AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Fermele de mici dimensiuni vor putea fi deschise în intravilanul satelor

•4 min citit•Redactor Sef
Fermele de mici dimensiuni vor putea fi deschise în intravilanul satelor

Micii crescători de animale vor avea posibilitatea să-și dezvolte afacerile chiar în localitățile în care locuiesc, cu acordul consiliului local și cu respectarea normelor de protecție a mediului, sănătate publică și bunăstare a animalelor. Parlamentul a adoptat proiectul de lege în lectura a doua, cu votul a 68 de deputați. Noile prevederi stabilesc condițiile în care vor putea funcționa aceste exploatații, numărul maxim de animale admis, dar și sancțiuni mai dure pentru cumpărarea animalelor neidentificate și neînregistrate.

Noua lege permite amplasarea fermelor de mici dimensiuni în intravilanul satelor, însă numai după examinarea fiecărui caz de către consiliul local și respectarea cerințelor legale. Autoritățile locale vor trebui să adopte o decizie motivată, după consultări publice și informarea proprietarilor și locuitorilor din apropierea viitoarei exploatații. Vor fi verificate amplasarea fermei, distanța față de locuințe, gestionarea deșeurilor, precum și măsurile de prevenire a poluării, mirosurilor și zgomotului.

Modificările sunt importante mai ales pentru localitățile rurale afectate de depopulare, unde dezvoltarea unor mici afaceri ar putea contribui la economia comunităților, susține președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară, Serghei Ivanov.

SERGHEI IVANOV, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură:

„Este de atras atenția pentru că o modificare foarte importantă este de a lăsa la latitudinea comunității de a decide dacă o fermă sau o prisacă poate să facă parte din intravilan, având în vedere că avem zone, din păcate, depopulate, avem zone care pot edifica, pot face o afacere sau pot desfășura o activitate care până la această lege nu o puteau desfășura, dar datorită acestei legi o vor face ori vor putea desfășura”

Legea stabilește și limitele de animale admise în aceste ferme: până la 30 de bovine adulte, 150 de oi sau capre, 30 de cai, măgari sau catâri, 3000 de păsări de curte, 5000 de prepelițe sau porumbei, 3000 de iepuri și 100 de familii de albine. Numărul efectiv va depinde de suprafața disponibilă și respectarea normelor sanitare.

Proiectul înăsprește și amenzile pentru cumpărarea animalelor neidentificate sau neînregistrate. Sancțiunile vor fi de până la 1500 de lei pentru persoanele fizice și până la 2500 de lei pentru cele juridice, pentru fiecare animal.

Totodată, evidența medicamentelor veterinare va fi digitalizată prin sistemul e-ANSA, pentru a permite monitorizarea provenienței și utilizării acestora.

Articole similare

Tractoarele și utilajele agricole vor trebui să respecte standardele europene de siguranță
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Tractoarele și utilajele agricole vor trebui să respecte standardele europene de siguranță

Tractoarele și utilajele agricole și forestiere vor putea fi comercializate, înmatriculate sau puse în funcțiune în Republica Moldova doar dacă respectă standardele europene de siguranță și dețin un certificat de conformitate. Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege care introduce noi reguli de omologare și supraveghere a pieței. Inițiativa legislativă, elaborată de […]

Fermierii sunt împotriva camerelor agricole
AGRICULTURĂ
•7 min citit

Fermierii sunt împotriva camerelor agricole

Crearea camerelor agricole regionale este o decizie politică, a declarat în timpul emisiunii „Zona Verde” de la AGRO TV Moldova, Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei. Potrivit acestuia, 280 de companii agricole care sunt membre la Camera de Comerț, nu doresc ca aceste camere agricole să fie înființate. Fermierii spun că […]

La București se desfășoară cel mai mare târg agricol
AGRICULTURĂ
•3 min citit

La București se desfășoară cel mai mare târg agricol

INDAGRA, cel mai mare târg agricol din România, și-a deschis porțile la ROMEXPO București, reunind aproape 400 de companii din 16 țări. Evenimentul se desfășoară până duminică, pe o suprafață de 27.000 de metri pătrați și prezintă utilaje agricole, tehnologii moderne pentru ferme, sisteme de irigații, semințe și material săditor. Totodată, INDAGRA FOOD aduce în […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură