AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Agricultorii ar putea ieși la proteste

•4 min citit•Redactor Sef
Agricultorii ar putea ieși la proteste

Asociația producătorilor de sfeclă de zahăr, asociația națională a culturilor oleaginoase și Asociația „Forța Fermierilor” amenință cu proteste cu tehnica și utilajele agricole, dacă revendicările lor nu vor fi auzite și soluționate de autorități până la 30 octombrie 2026. Cele trei organizații cer măsuri urgente pentru sprijinirea agricultorilor și prevenirea falimentului fermelor, pe fondul agravării crizei din sector.

Potrivit agricultorilor, criza din sectorul culturilor mari se agravează pe fondul scumpirii mijloacelor de producție agricole, al problemelor logistice la export și al lipsei sprijinului financiar. Motorina s-a scumpit cu aproape 100%, iar fertilizanții, piesele de schimb și energia electrică cu 50, 70%. Fermierii avertizează și asupra riscului scăderii prețurilor după expirarea, la 31 octombrie, a licențierii importurilor de cereale și oleaginoase.

ALEXANDR SLUSARI director executiv al Asociației Forța Fermierilor

„Aproximativ 25% din agricultorii micro, mici și mijlocii se află de fapt în stare de insolvență, și reeșind din acest fundal, din această situație, asociațiile au propus câteva revendicări și soluții, începând cu prelungirea licențierii.”

„Acordarea plăților directe pentru producătorii de sfeclă, lucru care este prevăzut de PSPA și de care guvernul evită să îndeplinească propria hotărâre de guvern.”

Asociațiile solicită prelungirea licențierii importurilor până în mai 2027, rambursarea accizei la motorină, achitarea subvențiilor restante și introducerea plăților directe pentru culturile de câmp. Producătorii de sfeclă de zahăr susțin că ramura este pe cale de dispariție, iar discuțiile inițiale cu guvernul nu au dus la un rezultat.

ALEXEI CHIRIAC președintele Asociației Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova

„Domeniul sfeclei de zahăr este într-o stare dificilă, și noi am avut discuții câțiva ani la rând adică ceea ce ține de susținere, pentru fermierii care cresc sfeclă de zahăr, părea că am ajuns la un numitor comun, să ne susțină dar cumva până la ziua de azi se întinde.”

De asemenea, fermierii cer renunțarea la taxarea inversă pentru cereale și oleaginoase și identificarea unor soluții de finanțare pentru agricultorii aflați în dificultate.

Articole similare

AIPA este evaluată în vederea acreditării conform cerințelor Uniunii Europene
AGRICULTURĂ
•3 min citit

AIPA este evaluată în vederea acreditării conform cerințelor Uniunii Europene

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură trece printr-o evaluare a gradului de pregătire instituțională și operațională pentru acreditarea conform cerințelor Uniunii Europene. Misiunea se desfășoară în perioada 19-23 octombrie și este organizată de Ministerul Agriculturii cu sprijinul Proiectului „Moldova este Europa- Sprijin pentru integrarea în UE”, finanțat de Uniunea Europeană și Danemarca. În cadrul […]

Horticultorii au început să adune soiurile de nuci târzii
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început să adune soiurile de nuci târzii

Chandler și Fernor, iar sezonul acestora va dura până la sfârșitul lunii octombrie. Anul acesta, roada este de aproape 2,5 tone la hectar, spun unii agricultori din raionul Telenești. Lilian Florea deține 165 de hectare cu nuci, în satul Inești, raionul Telenești. Horticultorul se așteaptă la […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură