În august 2022, numărul automobililor înregistrate în Moldova a crescut cu 700 unități, cea ce este de patru ori mai puțin decât media obișnuită din ultimul an de 2,9 mii unități lunar.
Potrivit expertului în economie, Veaceslav Ioniță, este prematur să facem careva concluzii, dar cumulat cu scăderea puternică a pieței imobiliare (detalii vezi aici: Analiza Pieței Imobiliare), putem presupunem că asistăm la începutul unui proces de schimbare a comportamentului de consum a clasei mijlocii.
Potrivit expertului, în plină criză pandemică din 2020, consumul populației a scăzut puternic, dar nu și consumul clasei mijlocii. Atunci tranzacțiile cu automobile și apartamente, bunuri procurate de cei cu venituri peste media națională nu a înregistrat careva schimbări.
Acum însă, pe lângă reducerea consumului populației sărace, asistăm la reducerea investițiilor de lungă durată caracteristic clasei mijlocii, spune Ioniță.
E o primă concluzie, care trebuie monitorizată cu mare atenție în următoarele luni, mai adaugă expertul.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru perioada de 31 octombrie-2 noiembrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 31 de lei și 51 de bani, cu 16 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 36 de lei și […]
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 30 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 31 de lei și 67 de bani, cu 13 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 36 de lei și 18 […]
Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada de 30 octombrie – 1 noiembrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 9 bani, cu 4 bani mai puțin. Dolarul american 18 lei și 3 ban, cu 5 bani mai puțin. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, […]