AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Ministerul Muncii: Cetățenii vor afla despre mărimea compensației la sfârșitul acestei săptămâni

•3 min citit•Redactor Sef

Autoritățile anunță că, până la sfârșitul acestei săptămâni, cetățenii vor cunoaște valoarea exactă a compensațiilor pentru energie, care vor varia între 300 și 800 de lei, în funcție de venituri și de situația individuală a fiecărei gospodării. Secretara de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder, a subliniat că gospodăriile cu venituri mici vor beneficia de sume mai mari, în timp ce altele ar putea să nu fie eligibile pentru compensații, în special în cazul celor care depășesc un venit lunar de 30 mii de lei.

Plățile vor fi realizate individual, iar persoanele care se vor califica nu vor primi mai puțin de 300 de lei. Ajder a asigurat că nu există riscul ca bugetul să nu fie suficient, menționând că fondurile au fost deja planificate și că simulările efectuate în baza datelor de anul trecut arată că nu vor apărea surprize. În plus, autoritățile pregătesc ajustări ale compensațiilor în cazul în care tarifele pentru gaze naturale sau energie termică vor crește.

Peste 700 mii de gospodării s-au înregistrat deja pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md, iar plățile pentru luna noiembrie vor fi efectuate la mijlocul lunii decembrie, prin transfer pe carduri sau la poștă, nu prin factură. Aceste măsuri sunt menite să asigure că cetățenii nu vor plăti mai mult pentru energie, chiar dacă tarifele se majorează.

Proiecte noi pentru sprijinirea fermierilor afectați de secetă

Piața grâului de panificație sub control. Șansa fermierilor de a valorifica stocurile

Articole similare

Moldovenii din Irlanda își vor putea cumula anii de muncă pentru pensie
SOCIAL
•3 min citit

Moldovenii din Irlanda își vor putea cumula anii de muncă pentru pensie

Aproximativ 30 de mii de cetățeni moldoveni stabiliți în Irlanda vor putea cumula anii de muncă pentru pensie din ambele țări. Un acord în acest sens a fost semnat la Dublin, între Republica Moldova și Irlanda, în prezența președintei Maia Sandu și a premierului irlandez. Documentul vine să protejeze drepturile sociale ale moldovenilor care au […]

FEE-Nord cere majorarea tarifelor la energia electrică cu peste 30 la sută
SOCIAL
•3 min citit

FEE-Nord cere majorarea tarifelor la energia electrică cu peste 30 la sută

Energia electrică s-ar putea scumpi cu peste 30 la sută pentru consumatorii din nordul țării. FEE-Nord a solicitat ANRE majorarea tarifului de la 3 lei și 95 de bani la 5 lei și 17 bani pentru un kilowatt-oră. Cererea a fost depusă la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, care urmează să decidă dacă aprobă […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură