Viitorul soiei în Republica Moldova: Între supraviețuire și riscul colapsului

Cultura de soia din Republica Moldova se află astăzi la limita dintre supraviețuire și colaps. Deși rămâne o cultură strategică, suprafețele cultivate au scăzut dramatic în ultimii ani, de la aproape 30 de mii de hectare în 2021 la mai puțin de 20 de mii în 2025. Fermierii renunță la soia din cauza costurilor ridicate, a sensibilității culturii la secetă și a imposibilității de a utiliza soiuri modificate genetic, care în alte țări oferă productivități mult superioare.

Chiar dacă sezonul 2025 aduce un randament ceva mai bun, producția națională acoperă abia o treime din necesarul real al pieței.

Această lipsă structurală obligă procesatorii și industria zootehnică să se bazeze masiv pe importuri. În mod tradițional, Moldova aducea soia boabe la prețuri competitive din Ucraina, asigurând o funcționare stabilă a lanțului valoric.

Potrivit expertului Iurie Rija, totul s-a schimbat însă în 2025, când Ucraina a introdus o taxă de export pentru soia brută, redirecționând producția către procesare internă. În doar câteva luni, importurile Moldovei s-au prăbușit de peste șase ori, lăsând industria locală dependentă aproape exclusiv de materia primă autohtonă- mai scumpă și insuficientă.

În același timp, piața este inundată de șrot de soia procesat în Ucraina, un produs care nu este afectat de taxe și ajunge în Moldova la prețuri extrem de reduse. În primele zece luni ale anului 2025, importurile de șrot au atins un nivel record, depășind tot volumul anual din 2024.

Consecințele sunt dure pentru procesatorii moldoveni: ei cumpără boabe scumpe din țară, dar sunt forțați să vândă șrot la prețuri joase, aliniate celor ucrainene. Marjele se prăbușesc, iar unele capacități de procesare riscă să se oprească.

Pentru a evita prăbușirea industriei, experții propun un set de măsuri simetrice celor din Ucraina: introducerea unei taxe moderate la importul de șrot, folosirea veniturilor pentru a încuraja cultivarea soiei în Moldova și sprijinirea fermelor zootehnice ca să nu fie afectate de scumpiri.

Această abordare ar putea echilibra piața, ar stimula fermierii să revină la soia și ar da procesatorilor șansa de a continua să funcționeze. În lipsa unor astfel de intervenții, lanțul valoric al soiei riscă să se rupă, afectând una dintre cele mai importante componente ale securității alimentare naționale.