AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Un drum din raionul Sîngerei a fost transformat în derdeluș

•4 min citit•Redactor Sef

Prima zăpadă abundentă din acest an i-a scos pe locuitorii din nordul R. Moldova la săniuș. U

n deal din satul Mărinești, raionul Sîngerei a devenit în aceste zile cel mai atractiv punct din localitate. Săniile care stăteau prăfuite de multă vreme s-au dovedit a fi insuficiente, scrie

nordnews.md

.

https://www.youtube.com/watch?v=dn-y_L3gv78&embeds_euri=https%3A%2F%2Fnordnews.md%2F&source_ve_path=MjM4NTE&feature=emb_title

„Îmi place tare pentru că se duce repede la vale”.

„Noi chiar foarte mult am așteptat zăpada. Ieri au fost aici peste 50 de persoane și era bucurie foarte mare. La noi în sat chiar nu a fost zăpadă, ningea și se topea”,

au spus copiii.

Iar cei care nu sunt echipați pentru derdeluș, și-au folosit picioarele pe post de sanie.

„Unora dintre copii, părinții le fac tramboane, așa se numesc țărănește, le fac acasă. Se dau cu tramboanele, cu săniile, cu ce au. Se dau și cu pungile”,

a afirmat un copil.

Pentru a conduce o sanie trebuie să fii un șofer bun și să ai mult curaj.

„Trebuie putere, trebuie să controlezi drumul și să dai într-o parte și-n alta cu picioarele. Trebuie să ai și echilibru pe săniuș”,

a adăugat alt băiat.

Oamenii din sat își amintesc cu nostalgie de anii de copilărie. Atunci, săniușul aduna nu zeci, dar sute de persoane. Copii erau mai mulți, iar peripețiile mai mari.

„Ne urcam pe geantă și ne dădeam pe geantă, chiar și pe haine ne așezam și ne dădeam la săniuș direct pe ele. Rupeam hainele și veneam acasă, puneam capul în jos ,,dacă tare am vrut”, așa spuneam părinților. Atunci mai mulți eram, atunci nu încăpeam pe acest drumușor. Era tare interesant”,

a menționat o femeie.

Sătenii spun că, în prezent, copiii sunt interesați mai multe de gadgeturi decât de jocurile cu prietenii.

„Era și omăt, aveam sănii de lemn și patine tot din lemn, au fost vremuri, acum sunt altele. Erau mai muți copii. Reușeau și lecțiile să le facă, și la săniuș, dar azi toți stau în computere”,

a declarat un locuitor.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele zile, în nordul țării se așteaptă din nou ninsori. În cursul nopții sunt prognozate -9 grade, iar ziua termometrele vor indica -5 grade.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură