Un agricultor cultivă smochine la Hagimus, Căușeni de mai bine de 15 ani. Potrivit televiziunii locale, totul a început de la un simplu schimb, doi piersici pentru doi smochini. În urmă cu cinci ani, pasiunea sa s-a transformat într-o mică afacere, iar de la câțiva pomi crescuți în curtea casei, a ajuns să înființeze o livadă de jumătate de hectar.
La cei 74 de ani ai săi, Vasile Iepure spune că se consideră încă un începător în cultivarea smochinelor, deși crede că ar putea avea una dintre cele mai mari plantații de acest fel din Republica Moldova. Agricultorul menționează că smochinii sunt rezistenți, nu sunt afectați de dăunători și nici de boli. Recunoaște însă că, atunci când a pornit pe acest drum, știa foarte puține lucruri despre cultivarea acestor pomi.
VASILE IEPURE, agricultor:
„De-odată în glumă, am schimbat doi copaci de piersic pe doi copaci de smochin, și zic ei lasă să fie, apoi cu timpul pe internet am mai găsit, am mai citit, am găsit codul cum să îi înmulțesc, și am pus un rând.”
Agricultorul spune că a activat dintotdeauna în domeniul pomiculturii, cultivând prune și piersici pe o suprafață de opt hectare. Totuși, veniturile abia îi acopereau investițiile.
VASIEL IEPURE, agricultor:
„Lucram, ia-tă uitațivă 6 hectare sunt ale mele. Aici am avut 2 hectare de prune, 2 hectare de piersic am avut, am avut în total 8 hectare, și lucram în zadar. Strângeam prune de 3 mii de lei, și 1 mie jumate îi dădeam la lucrători, mie nu îmi rămânea pe lucru, pe curățit, pe stropit, pe cultivat.”
Așa a apărut ideea de a cultiva smochine, un fruct care se vinde la un preț mai mare decât prunele sau piersicile, ajungând la aproximativ 150 de lei kilogramul. Agricultorul spune că, deși smochinii rezistă bine la căldura verii, în sezonul rece au nevoie de îngrijire suplimentară pentru a fi protejați de îngheț.
VASIEL IEPURE, agricultor:
„Am să-i învelesc de iarnă, care îi pot apleca, îi aplec și îi astup pe pământ, iată spre exemplu, această creangă. Eu vând copacii, și mă întreabă cumpărătorii, cum să îi aplece, iată așa. Asta este cea mai bună metodă.”
Smochinii rodesc de două ori pe an, iar recoltarea care în începe în august poate continua până în noiembrie. Singurul dezavantaj, spune Vasile Iepure, este că fructele trebuie culese o dată la două zile deoarece fructele se coc treptat. Efortul este însă răsplătit din plin: un smochin matur poate produce între 30 și 40 de kilograme de fructe.