Autoritățile își propun să schimbe modul în care combat consumul și traficul de droguri. Guvernul a aprobat Strategia națională antidrog pentru anii 2027-2032, care urmărește prevenirea consumului de substanțe interzise, îmbunătățirea tratamentului dependențelor și combaterea traficului de droguri, inclusiv în mediul online.
Documentul prevede o abordare coordonată între instituțiile statului, cu accent pe protejarea adolescenților, dezvoltarea serviciilor medicale și sociale și identificarea timpurie a noilor substanțe psihoactive. În cadrul ședinței Guvernului, ministrul Sănătății a prezentat date potrivit cărora, în 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 704 cazuri noi de consum de droguri luate în evidență medicală, comparativ cu 545 în 2024. Oficialul a precizat că aceste cifre reflectă doar persoanele care au ajuns în atenția sistemului medical.
ALEXANDRU GASNAȘ, ministrul Sănătății:
,, Fenomenul drogurilor s-a schimbat semnificativ, dar modul în care statul răspunde acestui fenomen nu s-a adaptat suficient de repede. Astăzi, un adolescent poate procura substanțe psihoactive prin intermediul unei aplicații de mesagerie, poate ajunge la urgență cu intoxicații provocată de o substanță nouă pe care medicii încă nu o cunosc suficient, iar familia să descopere probleme abia la început, în acel moment. Aceasta nu mai este doar un subiect al poliției sau al sistemului medical, este o problemă de sănătate publică, educație, protecție socială și siguranța comunităților.”
Strategia aprobată prevede programe de prevenire adaptate vârstei, implicarea școlii și a familiei, integrarea serviciilor pentru tratarea dependențelor cu cele de sănătate mintală, precum și dezvoltarea serviciilor comunitare. Sunt incluse și măsuri pentru prevenirea supradozelor și reducerea riscurilor asociate consumului de droguri.
Totodată, documentul urmărește intensificarea combaterii traficului de droguri, inclusiv prin identificarea noilor metode de distribuție online și destructurarea rețelelor criminale.
Autoritățile își propun să consolideze Observatorul Național pentru Droguri și să dezvolte un sistem de avertizare timpurie, pentru identificarea rapidă a substanțelor psihoactive noi și transmiterea informațiilor către medici, serviciile de urgență și organele de drept.