AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Stocurile de gaze, obligatorii și în stânga Nistrului

•3 min citit•Redactor Sef
Stocurile de gaze, obligatorii și în stânga Nistrului

Stocurile de gaze naturale vor fi obligatorii și în regiunea transnistreană. Parlamentul a adoptat în lectura a doua un proiect de lege care obligă entitatea responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene să creeze și să mențină stocuri de gaze naturale.

Potrivit noilor prevederi, rezervele vor trebui să acopere cel puțin 15% din consumul mediu anual al consumatorilor finali din regiune, fără a include gazele utilizate pentru producerea energiei electrice exportate în afara regiunii. Stocurile vor fi constituite gradual până la 1 noiembrie, conform unui calendar stabilit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, iar în sezonul rece vor fi monitorizate prin rapoarte prezentate Ministerului Energiei și ANRE-ului.

Ministerul Energiei, autorul proiectului, susține că măsura va contribui la reducerea riscurilor în cazul unor eventuale întreruperi ale livrărilor și la consolidarea securității aprovizionării cu gaze pentru consumatorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Regiunea transnistreană s-a confruntat în ultimii ani cu o criză energetică provocată de reducerea livrărilor de gaze rusești și de schimbarea mecanismelor de aprovizionare. Situația a afectat inclusiv funcționarea centralei de la Cuciurgan (MGRES), principalul producător de energie electrică pentru regiune și, până în 2024, unul dintre principalii furnizori de energie pentru malul drept al Republicii Moldova.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură