AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Sistem modern de irigare la Crocmaz: fermierii își vor planifica irigarea după necesități

•3 min citit•Redactor Sef
Sistem modern de irigare la Crocmaz: fermierii își vor planifica irigarea după necesități

În localitatea Crocmaz din raionul Ștefan Vodă sunt în plină desfășurare lucrările la unul dintre cele mai moderne sisteme de irigare din țară. Noua infrastructură va deservi peste 100 de gospodării agricole, oferind fermierilor posibilitatea de a-și optimiza irigarea în funcție de necesitățile reale ale culturilor, fapt ce marchează o premieră pentru regiune.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, prezent la fața locului pentru a inspecta progresul lucrărilor, a subliniat importanța proiectului pentru agricultorii locali. „Această zonă se confruntă, încă din 2017, cu o secetă foarte mare. Stația, care va avea capacitatea de irigare de 2.500 de hectare, va rezolva problema și va ajuta agricultorii să lucreze în condiții performante și să devină competitivi pe piața europeană”, a declarat Grosu.

Implementarea proiectului a fost posibilă datorită colaborării dintre fermieri și stat: mai bine de 100 de agricultori s-au asociat și au contribuit cu peste 1.100 de lei per hectar, în timp ce restul finanțării va fi asigurat prin proiectul „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură”, sprijinit de Banca Mondială. Valoarea totală a proiectului este de 157 de milioane de lei, iar lucrările sunt estimate să se încheie până în 2027.

Sistemul de irigare din apropierea localității Crocmaz a fost construit în perioada sovietică, însă a rămas nefuncțional timp de aproximativ 30 de ani. Modernizarea infrastructurii va permite reluarea irigării pe scară largă și va contribui semnificativ la creșterea productivității agricole, oferind fermierilor un instrument esențial pentru adaptarea la schimbările climatice și pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agricol din regiune.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură