AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Roberta Metsola anunță deschiderea biroului Parlamentului European la Chișinău

•4 min citit•Redactor Sef
Roberta Metsola anunță deschiderea biroului Parlamentului European la Chișinău

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și-a reiterat sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova și a anunțat deschiderea biroului permanent al Parlamentului European la Chișinău. Într-un discurs rostit în fața parlamentarilor moldoveni, Metsola a subliniat importanța extinderii Uniunii Europene ca instrument de pace, securitate și prosperitate, reafirmând că locul Moldovei este în Europa.

ROBERTA METSOLA, președinta Parlamentului European:

„Stimate domnule președinte, stimați membri ai Parlamentului Republicii Moldova, dragi europeni, în primul meu an în fruntea Parlamentului European am venit în această sală de plen, exact aici, și am spus că locul Republicii Moldova este în Europa. Este o onoare să mă întorc aici, în noul meu mandat de președintă a Parlamentului European, nu doar pentru a repeta acest mesaj, ci pentru realizări noi.”

Anunțând oficial deschiderea biroului permanent al Parlamentului European la Chișinău, președinta Parlamentului European a explicat că acest pas simbolizează angajamentul instituției față de parcursul european al Republicii Moldova.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului:

,,Noi într-un timp scurt, într-o perioadă complicată pentru continentul European, am rezistat, am reușit să fim un exemplu de reziliență. Avem un Parlament cu o majoritate pro-europeană, președinta Maia Sandu a fost realeasă de către cetățeni, moldovenii au votat pentru Uniunea Europeană la Referendumul din 2024.”

Președinta Moldovei a evidențiat eforturile țării pentru accelerarea reformelor și progresul confirmat de raportul recent al Comisiei Europene privind extinderea Uniunii Europene, care arată că Moldova a înregistrat cel mai mare avans dintre toate țările candidate.

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova:

„Mesajul dumneavoastră de astăzi în Parlamentul Moldovei a fost foarte clar: Parlamentul European va face totul pentru ca Republica Moldova să devină parte a familiei europene, și vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru susținere. Vă mulțumesc pentru sprijinul politic, pentru rezoluțiile prin care ați susținut și procesul de aderare la UE. Vă mulțumesc pentru sprijinul financiar, pentru aprobarea accelerată a planului de creștere pentru Moldova”

Vizita Roberta Metsola la Chișinău are loc la câteva zile după aprobarea raportului Comisiei Europene privind extinderea UE. În cadrul vizitei, președinta Parlamentului European va avea discuții cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Alexandru Munteanu, urmând să participe și la un dialog public cu tinerii, organizat la Liceul Teoretic „Spiru Haret”.

Deschiderea Biroului de Legătură al Parlamentului European la Chișinău este considerată un instrument esențial pentru facilitarea transpunerii celor aproximativ 3.000 de acte legislative europene în legislația națională, contribuind la dezvoltare economică, infrastructură modernizată și servicii publice mai bune.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură