Republica Moldova va adera la Convenția de la Haga din 2019 privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine în materie civilă și comercială. Proiectul de lege a fost votat de Parlament în prima lectură.
EDUARD SERBENCO, secretar de stat al Ministerului Justiției:
,,
În esență, Convenția în cauză stabilește condiții clare și previzibile pentru recunoașterea și executarea hot
ărârilor
judecătoriști în materie civilă și comercială, precum și motive limitative de refuz în vederea recunoașterii și executării, sporind astfel securitatea juridică și previzibilitatea raporturilor juridice transfrontaliere. Aderarea la Convenție va aduce beneficii directe atât cetățenilor cât și mediului de afaceri. Persoanele fizice și juridice vor beneficia de proceduri mai rapide și mai previzibile pentru recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în celelalte state contractante.’’
Astfel, hotărârile pronunțate de instanțele din Republica Moldova vor putea fi recunoscute și executate în celelalte state contractante.
Convenția a fost adoptată la Haga în anul 2019, iar printre statele și organizațiile care au aderat se numără Uniunea Europeană, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ucraina și Albania.
Pentru Republica Moldova, Convenția va intra în vigoare la un an după depunerea instrumentului de aderare, etapă care va avea loc după finalizarea procedurilor interne de ratificare.