De la 1 aprilie, în Republica Moldova intră în vigoare prohibiția pescuitului, măsură anuală menită să protejeze resursele acvatice în perioada de reproducere a peștilor. Restricțiile vizează principalele râuri și lacuri din țară și sunt stabilite de autorități pentru menținerea echilibrului ecosistemelor și asigurarea resurselor piscicole pe termen lung.
Pescuitul este interzis până la mijlocul lunii iunie în unele sectoare ale Nistrului, dar și în lacurile Dubăsari și Cahul.
Pe râul Prut și lacul Costești–Stânca, restricțiile sunt valabile până pe 7 iunie, iar în majoritatea râurilor interne – până la sfârșitul lunii iunie.
În anumite zone sensibile, precum în apropierea barajelor, la gurile de vărsare sau în unele lacuri și pe sectorul moldovenesc al Dunării, pescuitul este interzis pe tot parcursul anului.
Autoritățile avertizează că nerespectarea regulilor se sancționează conform legii și îndeamnă populația să respecte restricțiile.