AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Producătorii vitivinicoli, între o recoltă dificilă și provocările pieței

•5 min citit•Redactor Sef
Producătorii vitivinicoli, între o recoltă dificilă și provocările pieței

Exporturile de produse vitivinicole din Republica Moldova au scăzut în primele șapte luni ale acestui an. Valoarea exporturilor a ajuns la 116,2 milioane de dolari, cu 5 % mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Despre situația din sector, dar și despre problemele cu care se confruntă producătorii s-a discutat astăzi, la cea de-a XI-a ediție a Conferinței Naționale Vitivinicole.

Potrivit datelor prezentate în cadrul evenimentului, exporturile de vin au evoluat diferit de la o categorie la alta. Unele tipuri de vin au înregistrat creșteri, în timp ce altele au înregistrat scăderi atât ca valoare, cât și ca volum exportat.

ȘTEFAN IAMANDI, director ONVV:

„Exportul către Olanda este în creștere. Pentru prima dată, dacă vorbim despre exportul de vin îmbuteliat, Nigeria a urcat pe locul al treilea în primele șapte luni ale anului, cu exporturi de aproximativ 4 milioane de dolari. Este o premieră, iar continentul african reprezintă 6% din volumul total al exporturilor în primele șapte luni ale anului 2026.”

Vinurile liniștite rămân principala categorie exportată, dar exporturile au scăzut cu 11% ca valoare și cu 18% ca volum. În schimb, vinurile licoroase au crescut cu 60%, până la 7,1 milioane de dolari, iar divinurile și brandy-ul au ajuns la 34,7 milioane de dolari, cu 22% mai mult.

Unii dintre producătorii vitivinicoli sunt mulțumiți de roada din acest an. Aceștia spun că deși întâmpină provocări, reușesc să le facă față cu ușurință.

ALEXEI SOTNIE, producător de vin:

„Este un an la fel de bun ca 2025. Ne așteptăm la o roadă bună și sperăm să mai avem parte de precipitații în următoarea perioadă, ceea ce ne va ajuta să menținem aceeași productivitate per hectar. Ne așteptăm la aproximativ 10 tone de struguri per hectar.”

În timp ce pentru alții acest un an este mai dificil.

NICU ULINICI, producător de vin:

„Anul acesta este un an foarte slab, la fel ca anii precedenți, pentru că, odată cu schimbările climatice, apar și alte anomalii. Spre exemplu, anul trecut, strugurii s-au uscat în proporție de 30–40%.

Și anul acesta avem o recoltă mai mică, estimată la aproximativ 30%.”

Chiar dacă, pentru unii producători, anul a fost mai favorabil, iar recolta a fost mai bună, comercializarea vinului vine în continuare cu provocări.

VASILE LUCA, producător de vin

:

„Unele direcții au crescut destul de semnificativ pentru noi. De exemplu, piața din Europa, în special cea din Olanda, este în continuă dezvoltare și înregistrează o creștere destul de mare. Pe alte piețe, însă, se înregistrează scăderi.”

MIHAI DUCA, producător de vin:

„Avem o serie de crize la nivel mondial și regional, începând cu anul 2020, anul pandemiei, urmată ulterior de războiul din Ucraina, care are un impact puternic asupra noastră, asupra logisticii și a tot ceea ce înseamnă exporturile și importurile de mărfuri. Mai nou, ne confruntăm și cu criza din Orientul Mijlociu.”

La eveniment a fost prezent și secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, care și-a exprimat sprijinul pentru producătorii din domeniul vitivinicol.

SERGIU GHERCIU, secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare:

„Subvenționarea este instrumentul de bază prin care încercăm să stimulăm investițiile în sectorul vitivinicol. În programul de subvenționare sunt prevăzuți cei 300 de mii de lei pentru plantațiile vitivinicole, inclusiv un top-up pentru soiurile indigene, care va fi de peste 30 de mii de lei în plus pentru cei care vor dori să planteze aceste soiuri autohtone.”

În prezent, vinurile moldovenești ajung în 65 dețări, prin intermediul a 114 exportatori activi. România rămâne principala piață pentru produsele îmbuteliate, urmată de Ucraina, Nigeria, Polonia și Olanda.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură