Pompierii moldoveni au intervenit, joi, 13 august, alături de autoritățile elene, pentru stingerea unui incendiu forestier de proporții în zona Kassandra, din Grecia. Flăcările s-au extins rapid într-o zonă dens împădurită cu pini și au ajuns în apropierea sectoarelor rezidențiale. Misiunea echipelor din Republica Moldova a continuat și pe parcursul nopții.
Modulul de intervenție al Republicii Moldova a fost mobilizat în jurul orei 14:20, după extinderea incendiului în zona Siviri, municipiul Kassandra, regiunea Halkidiki.
LILIANA PUȘCAȘU, ofițer IGSU
:
„Echipa IGSU a acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor active, limitarea propagării flăcărilor și protejarea zonelor vulnerabile. Intervenția a fost îngreunată de schimbarea frecventă a direcției vântului și de extinderea rapidă a focului. Din cauza pericolului pentru zonele populate, autoritățile elene au dispus evacuarea persoanelor aflate în zonele vulnerabile. ”
De asemene și pe parcursul serii de 13 august , pompierii moldoveni au fost redistribuiți într-un alt sector operațional, unde au acționat pentru limitarea răspândirii flăcărilor către zonele locuite. Totodată, pompierii moldoveni au oferit sprijin logistic colegilor eleni, prin alimentarea cu apă a autospecialelor și echipamentelor de intervenție
LILIANA PUȘCAȘU, ofițer IGSU:
„În cadrul operațiunii, pompierii moldoveni au acționat alături de forțele elene, care au implicat 12 aeronave, 3 elicoptere, 122 de pompieri și 31 de autospeciale, precum și alte resurse terestre și voluntari.”
În dimineața zilei de 14 august, efectivul moldovenesc a fost preluat și predat direct în teren, pentru continuitatea misiunii. Echipa din Republica Moldova continuă să fie pre-poziționată în Grecia, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, alături de colegii eleni și celelalte echipe internaționale.