Furtul cardurilor bancare și pregătirea fraudelor cu mijloace de plată fără numerar ar putea fi reglementate mai clar în legislația penală. Guvernul a aprobat un proiect de lege care prevede completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, în vederea combaterii fraudelor financiare și consolidării protecției cetățenilor și a companiilor.
Noile prevederi vizează inclusiv producerea, procurarea sau punerea la dispoziție a dispozitivelor și programelor informatice concepute pentru comiterea fraudelor, dacă acestea sunt destinate utilizării în scop infracțional. De asemenea, proiectul prevede sancționarea vânzării sau deținerii instrumentelor de plată falsificate ori obținute prin infracțiuni, în vederea utilizării frauduloase. Autoritățile ar urma să dispună și de instrumente suplimentare pentru investigarea acestor cazuri, inclusiv accesul la informații despre tranzacții și date financiare, în condițiile legii.
VLADISLAV COJUHARI, ministrul Justiției:
,,Prin proiectul propus, completăm, dar și clarificăm, prevederile existente astfel încât legea penală să reglementeze într-o manieră cuprinzătoare atât modalitățile de comitere a fraudelor cât și acțiunile prin care acestea sunt pregătite. În același timp, proiectul oferă organelor de urmărire penală posibilități necesare și suficiente pentru investigarea fraudelor care afectează persoanele fizice și juridice, ce utilizează mijloacele de plată fără numărat.”
Tot în ședința Guvernului a fost aprobat un proiect de lege privind identificarea electronică și serviciile de încredere. Inițiativa transpune regulamentul european eIDAS 2 și urmărește dezvoltarea serviciilor digitale, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri. Proiectul prevede introducerea unui portofel de identitate digitală, gratuit și opțional, disponibil prin aplicația EVO. Totodată, piața națională va fi deschisă către servicii și soluții certificate în Uniunea Europeană, inclusiv în domeniul arhivării electronice și al registrelor electronice.
CLAUDIU NĂSUI, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării
,, Practic, legea introduce portofelul pentru identitate digitală care e gratuit voluntar și disponibil prin aplicația EVO și în același timp deschidem piața națională către servicii și soluții certificate în Uniunea Europeană pentru aceste servicii de încredere inclusiv arhivă electronică și registre electronice. Proiectul, de asemenea, stabilește responsabilitățile instituționale și supravegherea acestei piețe care le va reveni la ASC.”
Potrivit autorităților, cele două inițiative urmăresc, pe de o parte, consolidarea mecanismelor de combatere a criminalității financiare și, pe de altă parte, extinderea serviciilor digitale și alinierea cadrului normativ național la standardele europene.