AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

ONU a aprobat o nouă hartă a lumii. Moldova s-a abținut

•3 min citit•Redactor Sef
ONU a aprobat o nouă hartă a lumii. Moldova s-a abținut

Adunarea Generală a ONU a aprobat o rezoluție privind utilizarea unei hărți care reflectă mai exact dimensiunea reală a continentelor. Documentul a fost susținut de 164 de state, în timp ce Statele Unite au votat împotrivă, iar Republica Moldova și Ucraina s-au abținut.

Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluția „Correct the Map”, susținută de statele Uniunii Africane. Documentul promovează utilizarea proiecției „Equal Earth”, considerată mai exactă în reprezentarea suprafețelor continentelor. Harta Mercator, folosită pe scară largă de secole, face ca teritoriile apropiate de poli să pară mult mai mari decât sunt în realitate, în timp ce Africa este vizibil subdimensionată.

Rezoluția nu are caracter obligatoriu, însă ar putea influența modul în care sunt realizate hărțile din întreaga lume. Statele Unite au fost singura țară care a votat împotrivă. Reprezentanta americană la ONU a criticat inițiativa, susținând că organizația ar trebui să se concentreze pe problemele legate de pace, prosperitate și relațiile dintre state, nu pe proiecții cartografice.

Republica Moldova și Ucraina s-au abținut de la vot, deoarece noua reprezentare cartografică separă Crimeea de teritoriul ucrainean.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură