Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a respins informațiile potrivit cărora cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare ar urma să fie aduși forțat în țară în cazul instituirii stării de asediu sau de război. Potrivit oficialului, proiectul de lege nu conține termenul „diasporă” și nu prevede mecanisme de repatriere forțată.
ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării:
,,Dragi cetățeni, sunt sigur că ați auzit ca și mine că diaspora va fi adusă forțat acasă. Nu e adevărat, cuvântul diaspora nu apare nicăieri în proiectul de lege Moldova are o lege a stării de asediu și de război din 2004. De 22 de ani nu a fost necesar să o aplicăm. Nu există nicio pârghie ca cineva să fie adus cu forță de exemplu din Irlanda, Italia sau alte țări. Singura noutate este că în caz de necesitate este că cine vrea să-și apere țara știe unde să bată la ușă.”
Dezmințirea vine după ce președinta Maia Sandu a criticat modul în care Ministerul Apărării a comunicat despre inițiativa legislativă, afirmând că instituția ar fi trebuit să explice proactiv prevederile documentului, înainte de apariția controverselor.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova:
„E evident că politicienii rău intenționați, care se țin doar de sperierea cetățenilor, au folosit această ocazie ca să divizeze, să sperie. Pe de altă parte, cred că și Ministerul Apărării trebuia să comunice proactiv și să explice lucrurile înainte, ca ele să fie prezentate eronat de reprezentanții opoziției.”
Proiectul de lege privind regimul stării de asediu și al stării de război, elaborat de Ministerul Apărării, a fost publicat și se află în etapa de consultări publice până pe 17 noiembrie 2026.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova:
,,În această lege sunt prevederi standard, care le regăsiți în legile din toate țările, nu este nimic deosebit. Bineînțeles că trebuie să avem cadrul legal și pentru situații grave. Sperăm din tot sufletul și facem tot ce putem ca să nu ajungem acolo, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să avem cadrul legal adus în ordine.”
În cadrul conferinței de presă dedicate primelor 100 de zile de mandat, premierul Vasile Tofan a apărat necesitatea consolidării capacităților de apărare ale Republicii Moldova, afirmând că investițiile în acest domeniu nu urmăresc militarizarea țării, ci protejarea cetățenilor.
VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova:
„Republica Moldova este un stat neutru, dar un stat neutru, și nu o să încetez să o repet, nu înseamnă că trebuie să fie un stat slab. Neutralitatea nu protejează singură spațiul aerian, infrastructura, rețelele informatice sau frontiera. Avem un pachet european de 120 de milioane de euro pentru consolidarea apărării aeriene și continuăm cooperarea cu partenerii noștri. Am semnat acordul de cooperare tehnico-militară cu Ucraina. Am semnat un acord cu România. Nu pentru a militariza Moldova, ci pentru că Moldova trebuie să își poată proteja oamenii care trăiesc aici.”
Autoritățile dau asigurări că modernizarea sectorului de apărare va continua, inclusiv prin dezvoltarea cooperării cu partenerii internaționali. Investițiile urmăresc consolidarea capacității Republicii Moldova de a-și proteja teritoriul, cetățenii și infrastructura, în contextul provocărilor de securitate din regiune.