Noi reguli pentru substanțele chimice utilizate în Republica Moldova. Guvernul a aprobat modificarea legislației în domeniu, pentru a o alinia la normele Uniunii Europene. Documentul stabilește cerințe mai clare privind clasificarea, etichetarea și ambalarea produselor chimice, dar și obligații pentru importatori, distribuitori și utilizatori.
Potrivit autorităților, noile reguli vor permite consumatorilor să identifice mai ușor eventualele riscuri pentru sănătate și mediu. Totodată, va fi introdusă autorizarea prealabilă pentru substanțele cu risc major, în baza unei liste aprobate și actualizate conform legislației europene. În același timp, vor fi eliminate unele autorizații separate care nu sunt prevăzute de sistemul UE.
GHEORGHE HAJDER, ministrul Mediului:
,, Prin acest proiect introducem reguli clare pentru transmiterea către ANSP a informațiilor necesare în cazul urgențelor provocate de amestecurile chimice. Simplificăm procedura de autorizare prin eliminarea permiselor pentru comercializarea și distribuția produselor chimice periculoase, reducând astfel o povară birocratică.
’
Autoritățile susțin că modificările vor simplifica procedurile pentru agenții economici și vor asigura un control mai strict al substanțelor chimice periculoase, contribuind la protejarea sănătății populației și a mediului.