Localitățile amalgamate au șanse mai mari de a implementa proiecte de anvergură susținute de Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în timpul Reuniunii Comitetului Consultativ Comun dintre Comitetul European al Regiunilor și Republica Moldova. Potrivit șefei statului, Guvernul își dorește ca cetățenii să aibă acces la apă și canalizare, drumuri mai bune, dar autoritățile centrale ar trebui să depună mai mult efort în acest sens.
În timpul evenimentului, președinta Maia Sandu, ia îndemnat pe primarii noștri să învețe din experiența primarilor localităților europene care au venit la Chișinău pentru a participa la Reuniunea Comitetului Consultativ Comun. Potrivit șefei statului, amalgamarea voluntară a presupus negocieri îndelungate.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova:
„Dragi reprezentanți ai autorităților locale, vă mulțumesc pentru munca depusă în această perioadă. Știu că amalgamarea voluntară, a presupus negocieri îndelungate și complicate, un dialog permanent cu locuitorii și găsirea unor soluții și compromisuri acceptabile pentru comunitățile implicate. V-ați asumat responsabilitatea de a conduce un proces complex, dar necesar pentru dezvoltarea localităților pe care le reprezentați pentru că avem nevoie de sate și orașe prospere în toate regiunile țării, de infrastructură bine planificată și de servicii publice adaptate nevoilor reale”.
Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde și de activitatea primarilor, a precizat Iwona Piórko, șefa delegației Uniunii Europene la Chișinău. Potrivit acesteia, autoritățile publice locale ar trebui să fie pregătite să aplice legislația europeană în domeniul mediului și transportului la nivel local
IWONA PIORKO, șefa delegației UE în Republica Moldova:
„O parte foarte mare a legislației europene va trebui să fie implementată la nivel local, legislația în domeniul mediului, transportului, educației și așa mai departe. Este important să ne pregătim pentru aderare, să ne pregătim pentru succes. Succesul aderării depinde foarte mult de capacitatea autorităților publice locale de a se implica și de a obține rezultate. Știu că foarte mulți dintre dumneavoastră doriți să aderați la Uniunea Europeană, dar este foarte important care este starea voastră când aderați. Trebuie să fiți puternici, capabili să absorbiți fondurile, capabili să obțineți cele mai bune rezultate prin valorificarea oportunităților pentru aceasta aveți nevoie de personal profesionist”.
Peste 70 la sută din acquis-ul comunitar urmează să fie implementat la nivel local, a menționat vicepreședintele Congresului Autorităților Locale, Constantin Cojocaru. Potrivit acestuia, dialogul dintre autoritățile centrale și cele locale este foarte important pentru că Republica Moldova își ajustează legislația națională la cea europeană într-un ritm destul de accelerat.
CONSTANTIN COJOCARU, vicepreședintele Congresului Autorităților Locale:
„Este un fapt cunoscut că peste 70 % din acquis-ul comunitar urmează a fi implementat la nivel local, iar Republica Moldova își ajustează astăzi într-un ritm destul de accelerat întregul cadru normativ și toate politicile sale la acest acquis-ul”.
Comitetul consultativ comun este conceput drept o platformă de dialog între reprezentanții locali și regionali din Republica Moldova și cei din Uniunea Europeană, în contextul procesului de aderare a țării la Uniunea Europeană. În cadrul reuniunii au fost analizate inclusiv progresele înregistrate în reforma administrației publice locale și rezultatele acesteia, și procesul de aderare la UE.