AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Joi, 20 august, va fi organizată ședința cu fermierii la Guvern

•3 min citit•Redactor Sef
Joi, 20 august, va fi organizată ședința cu fermierii la Guvern

Premierul Vasile Tofan organizează joi o ședință de lucru în format extins, privind tranzitul cerealelor ucrainene pe calea ferată. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului Dumitru Ciorici. Decizia vine ca răspuns la solicitarea înaintată de Asociația „Forța Fermierilor”.

Potrivit lui Ciorici, la discuții va participa o delegație formată din cinci reprezentanți ai asociației, dar și reprezentanți ai altor organizații agricole. De asemenea, la ședință vor participa reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, precum și ai Întreprinderii Calea Ferată din Moldova.

Autoritățile spun că obiectivul este identificarea unui mecanism care să garanteze agricultorilor moldoveni acces prioritar la transportul feroviar și să prevină eventualele efecte negative ale tranzitului cerealelor ucrainene asupra pieței interne.

În cadrul ședinței de Guvern, premierul Vasile Tofan a precizat în cazul tranzitului cerealelor ucrainene, Republica Moldova are doar de câștigat, iar Guvernul trebuie să comunice mai mult despre acest beneficiu.

VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova:

„Este un mare câștig pentru noi că am obținut tranzitul acestor grâne ucrainene. Calea Ferată are o problemă de lipsă de cerere, care este o problemă mult mai mare decât riscul de a avea prea multă cerere pentru transportul pe calea ferată.

Și foarte important, tariful pe care l-am dat la grânele ucrainene, asumă că ei vor veni cu vagoanele lor, noi le asigurăm doar infrastructura și locomotiva. ”

Ședința cu fermierii și autoritățile competente este programată pentru joi, în a doua parte a zilei, la sediul Guvernului.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură