Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a invitat fracțiunile parlamentare la consultări pentru desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru. Discuțiile vor avea loc la sediul Președinției, vineri și sâmbătă.
În prima zi sunt programate întâlniri cu reprezentanții fracțiunilor „Democrația Acasă”, „Partidul Nostru”, „Alternativa”, Partidul Comuniștilor și Partidul Socialiștilor. Sâmbătă, șefa statului se va consulta cu fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate.
Funcția de prim-ministru a rămas vacantă după ce premierul Alexandru Munteanu și-a dat demisia. Conform Constituției, înainte de desemnarea unui candidat la șefia Guvernului, președintele Republicii Moldova este obligat să consulte fracțiunile parlamentare. Candidatul desemnat va solicita ulterior votul de încredere al Parlamentului pentru programul de guvernare și echipa guvernamentală. În prezent, interimatul funcției de prim-ministru este asigurat de vicepremierul Eugeniu Osmochescu.