AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

IFAD VII: 23 de milioane de dolari investiți în reziliența rurală

•5 min citit•Redactor Sef

Pe parcursul a șapte ani de la implementarea Proiectului de Reziliență Rurală IFAD VII, agricultorii din Republica Moldova au beneficiat de un sprijin în valoare de aproximativ 23 de milioane de dolari. Datele au fost prezentate, în cadrul conferinței UCIP IFAD Moldova, fiind examinate realizările, provocările, lecțiile învățate pe parcursul implementării proiectului și impactul acestora asupra beneficiarilor din domeniul agricol.

IURIE UȘURELU, directorul UCIP-IFAD:

„Am putut să realizăm un program bine gândit. Un program care în mare parte a fost direcționat producătorilor mici, medii, și gospodăriilor casnice. Deci un program care și-a atins obiectivele fiind unul complex. Aici vorbim despre asistența financiară sub formă de credite cu porțiune de grant. Asistența tehnică în ghidarea producătorilor agricoli pentru a îngloba acele noi tehnologii și să îi facă mai rezilienței la schimbările climatice.”

Fondurile au fost direcționate în special pentru sporirea rezilienței întreprinderilor agricole vulnerabile în fața schimbărilor climatice, precum și dezvoltarea localităților rurale.

DIGOLEAN ANDRIAN, secretar de stat, Ministerul Agriculturii: „

În Republica Moldova, la 100 de hectare avem nouă muncitori. Este foarte puțin, de aceea toate investițiile în agricultură care urmează să fie făcute, ar trebui să fie smart. Asociate cu digitalizare și tehnologizare. Exact prin instrumentele sale, creditele cu porțiune de grant, programul IFAD se aliniază la Strategia

Națională

de

Dezvoltare

Agricolă

și

Rurală, care este promovată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.”

În cadrul proiectului, peste 55 de mii de gospodării sau peste 155 de mii de persoane au beneficiat de sprijin financiar și asistență tehnică. Din totalul creditelor și granturilor acordate pe parcursul celor șapte ani, activitățile de producere au constituit 52 la sută, post-recoltare 42 la sută, iar 6 la sută au fost activitățile non-agricole.

VALERIU PLEȘCA, președintele Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigare "Mărculeşti:

„Echipa pe care o reprezint a beneficiat de un suport financiar în valoare de 300. 000 de dolari, sub formă de grant. Banii i-am investit pentru reabilitarea sistemelor de irigare. Cunoașteți foarte bine cât este de necesar în condițiile Republicii Moldova să beneficiem de irigare, pentru dezvoltarea sistemică a sectorului agroindustrial.”

VICTORIA GALBEN, antreprenoare:

„De la IFAD am beneficiat de un grant în valoare de 84.000 de lei, care a fost direcționat în procurarea utilajului apicol.”

Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă în Republica Moldova a atras investiții din partea beneficiarilor, Guvernului Republicii Moldova și instituțiilor financiare partenere de peste 16 milioane de dolari.

VADIM ARAMĂ, reprezentantul unei banci comerciale:

„Banca a fost mereu și este în continuare partener cu toate organizațiile de dezvoltare. Iar cu IFAD suntem parteneri începând cu anii 2000. Am fost cot la cot și în Programul de Reziliență Rurală IFAD VII. Am susținut 68 de doamne în afaceri, cu porțiune de grant. Totodată, am susținut peste 60 de clienți care și-au dezvoltat plantațiile multianuale, au instalat panouri și sisteme fotovoltaice.”

IFAD este o organizație internațională pentru implementarea proiectelor care au scopul dezvoltării agricole durabile în comunitățile rurale defavorizate din întreaga lume. Fondul furnizează finanțare și asistență tehnică pentru a ajuta fermierii să-și îmbunătățească nivelul de trai și să contribuie la creșterea securității alimentare la nivel global.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură