AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Fermierii critică un proiect de lege care prevede lichidarea ADMA și anunță că ar putea organiza proteste

•4 min citit•Redactor Sef
Fermierii critică un proiect de lege care prevede lichidarea ADMA și anunță că ar putea organiza proteste

Dacă Parlamentul va vota pentru lichidarea Agenției de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii, fermierii își rezervă dreptul la proteste masive în toată țara, se stipulează într-o scrisoare trimisă Guvernului, Parlamentului și Președenției de Alexandru Bădărău, directorul Asociației Forța Fermierilor.

Potrivit documentului, rolul ADMA pentru sectorul agricol moldovenesc este unul crucial, reprezentând unica instituție financiară care oferă cele mai accesibile programe de finanțare pentru agricultori și procesatorii agro-industriali.

Scrisoare nr.41-2025 parlament Comunicat de Presă.signed

Datorită Agenției de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii, fermierii își pot procura tehnică în credit, iar dobânda este una simbolică, a precizat fermierul Sergiu Stefanco. Potrivit agricultorului, ADMA, ar putea fi transformată într-o organizație de micro-finanțare, iar fermierii nu vor mai putea beneficia de credite preferențiale.

SERGIU STEFANCO, agricultor:

„Motivul este că agenția ADMA, face concurență sistemului bancar și băncilor comerciale. Analizând situația dramatică din agricultură, prin puținele posibilități ale fermierilor de a schimba tehnica uzată și învechită, se dorește și lichidarea acesteia. Comparând ADMA cu sistemul bancar care în ultimii 4 ani a făcut supraprofituri la supraprofituri, deci, aceștia nu mai știu deja câți bani au făcut pe spatele moldovenilor.”

Agenția de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii, nu va fi lichidată, ea își va schimba statutul dintr-o formă mai liberală într-o formă mai organizată care este instituție publică, a declarat pentru AGRO TV Moldova, Alexandr Trubca, președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară. Potrivit acestuia, serviciile ADMA, vor fi accesibile fermierilor și în continuare.

ALEXANDR TRUBCA, președintele Comisiei parlamentare agricultură:

„Toate instrumentele care acum există, ele vor continua să existe sub o formă sau alta. Nu există riscul ca suportul de care beneficiază agenții economici din domeniul agriculturii în cazul programelor pe care le are ADMA, să se oprească, ei vor benefica, dar sub altă formă și atât. Nu văd nici un risc în acest sens”.

Potrivit scrisorii trimise de Asociația Forța Fermierilor, în adresa autorităților centrale, datele balanței comerciale pe primul trimestru al anului 2025 arată că Republica Moldova importă deja mai multe produse agroindustriale decât exportă. Datele Biroului Național de Statistică, indică declinul agriculturii de mai mulți ani consecutivi. Realitatea demonstrează că agricultorii micro, mici și mijlocii sunt pe cale să ajungă într-o situație și mai gravă decât cea actuală.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură