AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Exporturile de cireșe cresc, dar profiturile fermierilor scad

•4 min citit•Redactor Sef
Exporturile de cireșe cresc, dar profiturile fermierilor scad

Exporturile de cireșe din Republica Moldova au înregistrat o dinamică pozitivă în acest sezon, însă creșterea prețurilor la vânzare nu a fost însoțită și de o creștere proporțională a profiturilor producătorilor. În cadrul emisiunii “Știri cu Folos” de la AGRO TV Moldova, Iurie Fală, directorul executiv al Asociației „Moldova Fruct”, a subliniat că majorarea costurilor de producție și înghețurile de primăvară au afectat rentabilitatea sectorului. De asemenea, costurile directe cu recoltarea au crescut alarmant, în contextul scăderii productivității muncii.

IURIE FALĂ, directorul executiv al Asociaţiei ,,Moldova Fruct”:

,, Anul trecut, la procesul de recoltarea a cireșilor, costul de culesul la un kilogram costa în jur de 6-7 lei, dar în prezent el a devenit 10-12 lei pentru un kilogram. S-a dublat pentru că, dacă anul trecut, un culegător, putea recolta în perioada de 8 ore 150 kg cerești, în anul acesta, cu greu, dacă strânge 50 kg. Adică acest lucru se reflectă nemijlocit în prețul de comercializare.”

Potrivit acestuia, fermierii care au reușit să salveze recolta de cireșe în urma înghețurilor din aprilie au fost nevoiți să facă investiții suplimentare considerabile. În perioada cât a durat aceste înghețuri, fermierii care au avut fructe sâmburoase au efectuat investiții adiționale de circa 12-13 mii de lei pe hectar.

În fața acestor provocări, Iurie Fală atrage atenția asupra necesității unui plan național de dezvoltare a livezilor moderne și a unei strategii clare de orientare spre export.

IURIE FALĂ, directorul executiv al Asociaţiei ,,Moldova Fruct”:

,,Noi avem necesitate urgentă ca să creștem suprafața de livezi care au un randament foarte bun. Noi am făcut un calcul la Asociație că dacă noi ajungem la nivel de țară cu o suprafață de cel puțin 100 mii de hectare de livezi moderne, asta ar aduce statului un miliard jumătate de dolari încasări din import anual. În prezent noi exportăm aproximativ 300 și dacă noi ne-am schimba optica asupra acestei ramuri cum a declarat Guvernul Recean și programul de integrare în Uniunea Europeană, că trebuie și programul de creștere să transformăm o economie bazată pe export, pentru că suntem o piață mică, aceasta ar permite să soluționeze mai multe întrebări.”

Deși Moldova se bucură de un potențial semnificativ în domeniul pomiculturii, succesul la export riscă să rămână limitat. Vocea producătorilor, exprimată clar prin reprezentanții săi, arată că agricultura performantă se construiește nu doar pe efortul din câmp, ci și pe decizii strategice coerente care să valorifice avantajele competitive ale țării.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură