AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Echipamente IT de aproape 3 milioane de lei pentru instituțiile de protecție socială din Moldova

•4 min citit•Redactor Sef
Echipamente IT de aproape 3 milioane de lei pentru instituțiile de protecție socială din Moldova

Instituțiile din sistemul de protecție socială din Republica Moldova au primit echipamente IT în valoare de aproape 3 milioane de lei. Donația, oferită de UNICEF Moldova cu sprijinul financiar al Statelor Unite ale Americii, este destinată Casei Naționale de Asigurări Sociale și Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă. Noile dotări urmăresc să eficientizeze activitatea instituțiilor și să îmbunătățească serviciile oferite cetățenilor.

Lotul include 104 calculatoare de tip All-in-One, 15 laptopuri și 40 de imprimante multifuncționale, precum și accesoriile necesare. Echipamentele au fost transmise în cadrul unui eveniment organizat la Chișinău, pe 26 octombrie.

Secretara de stat a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Anastasia Oceretnîi, a subliniat că modernizarea tehnologică este importantă pentru simplificarea procedurilor și gestionarea mai eficientă a solicitărilor cetățenilor.

ANASTASIA OCERETNÎI, secretară de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale:

,,Pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale, modernizarea sistemului de protecție socială înseamnă, înainte de toate, să ne asigurăm că fiecare persoană poate beneficia de sprijinul de care are nevoie. Aceasta presupune simplificarea procedurilor, o gestionare mai eficientă a informațiilor și dotarea instituțiilor cu instrumentele necesare pentru a răspunde prompt și eficient solicitărilor cetățenilor.’’

Potrivit reprezentantei UNICEF în Republica Moldova, Dejana Kostadinova, sprijinul oferit contribuie la consolidarea capacității instituțiilor publice de a furniza servicii accesibile și eficiente. Asistența este destinată inclusiv îmbunătățirii accesului familiilor vulnerabile și refugiaților din Ucraina la serviciile de protecție socială.

DEJANA KOSTADINOVA, reprezentanta UNICEF în Republica Moldova:

,,Este mai mult decât o simplă transmitere de echipamente. Este o investiție în capacitatea Republicii Moldova de a oferi servicii publice la timp și în mod eficient. Totodată, este o investiție în încrederea publicului, în încrederea oamenilor că familiile lor vor beneficia, la timp, de sprijinul de care au nevoie.’’

NICK PIETROWICZ, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA în Republica Moldova:

„Departamentul de Stat a oferit 2,5 milioane de dolari către UNICEF pentru susținerea refugiaților ucraineni aici în Republica Moldova. Și mai ales pentru copiii ucraineni care se află în Republica Moldova.”

Echipamentele sunt destinate inclusiv îmbunătățirii accesului copiilor refugiați eligibili la prestații pentru îngrijirea copilului, indemnizația unică la naștere și prestații de dizabilitate. Autoritățile și partenerii de dezvoltare susțin că digitalizarea și modernizarea infrastructurii tehnice sunt esențiale pentru un sistem de protecție socială mai accesibil și mai eficient.

Articole similare

Importurile auto în Republica Moldova vor depăși un miliard de dolari în 2026
SOCIAL
•5 min citit

Importurile auto în Republica Moldova vor depăși un miliard de dolari în 2026

Republica Moldova ar putea importa în acest an aproximativ 67.400 de autoturisme, în valoare totală de 1,14 miliarde de dolari. Potrivit estimărilor prezentate de expertul economic Veaceslav Ioniță, piața auto este în creștere, iar companiile importatoare și automobilele electrice câștigă tot mai mult teren. Potrivit analizei prezentate de Veaceslav Ioniță, în 2025 au fost importate […]

Accident grav la Sîngera, un pieton a decedat
SOCIAL
•3 min citit

Accident grav la Sîngera, un pieton a decedat

Impact mortal pe o stradă din Sîngera. Un pieton de aproximativ 70 de ani a murit după ce a fost lovit de un automobil. Șoferul implicat în accident a fost reținut pentru 72 de ore. Poliția continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs tragedia. Potrivit oamenilor legii, în urma impactului, victima a decedat […]

O dronă s-a prăbușit în raionul Telenești
SOCIAL
•3 min citit

O dronă s-a prăbușit în raionul Telenești

La mai puțin de 100 de metri de o locuință. Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița. Potrivit informațiilor preliminare, victime nu au fost raportate. La fața locului se află polițiștii care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Concomitent se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozive […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură