Noua lege a salarizării va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar Guvernul promite creșteri salariale pentru mai multe categorii de angajați. Prim-ministrul Vasile Tofan spune că, până atunci, bugetarii cu salarii mai mici de 20 de mii de lei vor primi plăți unice de până la 4 mii de lei.
Pentru anul 2027, fondul de salarizare este estimat la peste 38 de miliarde de lei, cu mai mult de cinci miliarde de lei peste nivelul actual.
Reforma prevede ca salariul de bază să reprezinte cel puțin 70% din venitul angajatului, iar partea variabilă să nu depășească 30%.
VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova:
„
Aceste probleme sunt structurale, se trag de mulți ani și ne permit să corectăm mai multe inechități și să asigurăm o majorare a salariilor pe termen lung, nu doar în acest an, ci an de an.
MUSCĂ
Aceste majorări se vor produce mai devreme. Acest lucru nu este posibil nici financiar, nici administrativ.”
Cele mai mari creșteri sunt prevăzute pentru angajații din domeniile cu salarii mai mici. CARTON ON: Potrivit premierului, din 1 ianuarie 2027, salariile din educație vor crește cu aproximativ 10 – 15 la sută, în învățământul superior, cu circa 5 la sută. În domeniul sănătății, majorarea va fi de 17 la sută, iar în ordinea publică cu 15%. Lefurile din domeniul social vor fi majorate cu 17 la sută. De asemenea pentru administrația publică, cultură, tineret și sport sunt prevăzute creșteri de 15 %, iar în justiție cu 9 la sută. Pentru alte categorii cu salarii mici, majorarea medie ar urma să fie de aproximativ cu 20%. CARTON OFF
Pentru a compensa parțial amânarea majorărilor, Guvernul va acorda în octombrie plăți unice. Angajații din învățământ vor primi câte 4 mii de lei, cei din domeniile: social, sănătate, apărare, ordine publică, cultură, sport, justiție și administrație câte 3 mii de lei, iar angajații din sectorul tehnic, câte 2 mii de lei.
VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova:
„Știu că această plată nu rezolvă integral întârzierea cu majorarea salariilor. Cred că este important să venim cu această compensare, o compensare care să-i ajute pe bugetari. În această toamnă, vom aloca din buget jumătate de miliard de lei, mai exact circa 560 de milioane de lei, pentru aceste plăți.”
Noua reformă a salarizării vine după protestul profesorilor și al angajaților din educație și știință, care au ieșit pe 19 august în Piața Marii Adunări Naționale. Aceștia au cerut Guvernului să respecte angajamentul privind majorarea salariilor începând cu 1 septembrie.