AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Cetățenii vor primi minim 2 lei pentru fiecare ambalaj returnat în noul sistem de reciclare

•3 min citit•Redactor Sef
Cetățenii vor primi minim 2 lei pentru fiecare ambalaj returnat în noul sistem de reciclare

Cetățenii Republicii Moldova vor putea returna ambalajele din plastic, sticlă și metal, primind minimum 2 lei pentru fiecare recipient, în cadrul noului Sistem de Depozit pentru Ambalaje. Regulamentul care stabilește mecanismul de colectare, returnare și reciclare a fost deja aprobat de Guvern, iar sistemul va deveni funcțional în termen de un an de la desemnarea administratorului, care va fi selectat de Guvern printr-o comisie specială a Ministerului Mediului.

Punctele de colectare vor fi amplasate în apropierea magazinelor, la cel mult 150 de metri distanță, și vor funcționa după programul unităților comerciale.

Depozitul va fi returnat consumatorilor fie în numerar, fie sub formă de tichet valoric, fără a fi necesar bonul fiscal, pentru a încuraja participarea la reciclare. Țintele de colectare vor crește treptat: de la 55% pentru sticlă și 60% pentru plastic și metal în primul an, până la 75-80% în al treilea an.

Autoritățile vor desfășura un program de educare și informare publică pentru consumatori, producători și comercianți, inspirându-se din exemple de succes din Germania, Lituania și România, unde sistemele similare au redus poluarea cu peste 70%.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură