AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Cea de-a XXV-a ediție a Vernisajului Vinului s-a desfășurat la Chișinău

•5 min citit•Redactor Sef
Cea de-a XXV-a ediție a Vernisajului Vinului s-a desfășurat la Chișinău

Mai mulți oficiali și influenceri, s-au adunat în „Parcul Valea Trandafirilor” pentru a celebra cea de a XXV-a ediție a Vernisajului Vinului. Cei prezenți, au degustat din produsele noastre autohtone, au făcut poze în grup și chiar au transmis un mesaj de susținere pentru reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision, Satoshi.

Cea de-a a XXV-a ediție a Vernisajului Vinului este celebrată la Chișinău. În timpul evenimentului, 65 de vinării din Moldova au prezentat publicului aproximativ 500 de vinuri autohtone. Evenimetul pune în prim plan vinurile albe, rose și spumante, veritabile simboluri ale performanței.

Potrivit organizatorilor, interesul pentru Vernisajul Vinului crește de la an la an. Dacă la prima ediție din 2011 au participat 20 de producători, acum numărul acestora s-a triplat. La fel, a crescut și cultura consumului.

ȘTEFAN IAMANDI, director ONVV:

„Comparativ cu prima ediție din 2011, noi observăm, consumatorul iubește tot mai mult vinurile tinere, proaspete, aromate. Din cauza aceasta, în ediția de astăzi, de primăvară, este pus accentul pe vinurile albe, rose și spumante, o să fie inclusiv pus accentul pe soiurile autohtone. Noi în premieră avem o zonă dedicată pentru soiurile autohtone, un exercițiu pentru iubitorii de vin, ei au ocazia să compare vinurile de la diferiți producători”.

EMILIAN CREȚU, influencer:

„Știm foarte bine și asta mă bucură și mă face să fiu mândru, vinurile moldovenești sunt o carte de vizită pentru Republica Moldova, sunt savurate de întreg globul pământesc și sunt clasate în top cele mai bune vinuri. Sunt și brand ambassador la o fabrică de vinuri din Republica Moldova. Felicitări! Este un eveniment frumos”.

NINA CREȚU, influencer:

„Este foarte important ca astfel de evenimente să fie organizate. Astfel, promovăm și ajutăm producătorii autohtoni care merită toată susținerea noastră. Cum ți-ai ales ținuta? Foarte simplu, era dress code, pastelat sau floral și eu am ales ceva pastelat, de dimineață. Nu m-am complicat, fără tocuri pentru că nu este un eveniment de seară, așa mai leger, un pahar de vin și așa foarte simplu, elegant, corsepunzător mie, reprezentativ”.

EMIL CEBAN, ministrul Sănătății:

„Tot ce este cu măsură mică, tot ce este în limitele normei, este foarte benefic pentru sănătatea omului. Vinurile au o mulțime de microelemente, mai ales cele din Republica Moldova și asta este foarte bine”.

ALEX LUCA, jurnalist:

„Este Vernisaj până la urmă, să spunem așa un master class la ceea ce are practic cel mai bun Moldova peste hotare, această carte de vizită, vinurile Moldovei. Și pentru că s-au adunat toți aici, au hotărât să profite de această minunată ocazie și să-i transmitem lui Satoshi, un mesaj de încurajare pentru că se află deja acolo în Finala Eurovisionului și sperăm că vom sparge gheața și vom aduce Eurovisionul în anul următor la noi. Astfel, toți au strigat în susținerea lui „Viva Moldova”, piesa care ne reprezintă în acest an”.

Vernisajul Vinului este un eveniment select, dedicat promovării culturii vinului și a consumului vinului de calitate în Republica Moldova. Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu suportul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Prima ediție a fost organizată în 2011, iar de atunci se desfășoară în mod tradițional de două ori pe an, în ediții de primăvară și de iarnă. De la o platformă de prezentare și degustare, evenimentul a devenit un spațiu de întâlnire și interacțiune între vinificatori și consumatori, unde sunt lansate vinuri noi, sunt prezentate tendințele sezonului și sunt cunoscute poveștile oamenilor care construiesc reputația Vinului Moldovei.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură