AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Autoritățile promit dezvoltarea zootehniei în 2023

•4 min citit•Redactor Sef

În contextul crizelor din sectorul agricol, dezvoltarea și modernizarea agriculturii durabile a devenit o prioritate în Republica Moldova.

Una dintre cele mai afectate ramuri este zootehnia. Astfel, a

utoritățile afirmă că în acest an există toate premisele pentru a începe reanimarea sectorului zootehnic. În acest sens,

a fost aprobată legislația necesară și a fost contractat un credit de la Banca Mondială, pentru a îmbunătăți situația din domeniu.

Despre acest lucru a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul unei emisiuni

de la

TVR Moldova.

Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare:

„Ministrul Agriculturii din Germania m-a întrebat câte vaci avem și când i-am spus că de la 5100 în 2021 acum avem 13 mii de vaci mulgătoare, el mi-a spus că asta nu-i zootehnie. Obiectivul este ca până în 2025 să avem în jur de 20 de mii de vaci de înaltă productivitate care să ne permită să avem 8 mii de litri pe an de la un animal. Pentru rezolvarea acestei probleme, legea zootehniei a fost armonizată încă în 2022 când eram deputat. Până la începutul lunii iunie, vom avea și banii de la Banca Mondială. Este un proiect al Guvernului cu Banca Mondială prin care atragem spre segmentul agriculturii 55 de milioane de dolari, dintre care 25 de milioane sunt destinate pentru zootehnie”.

Totodată, ministrul afirmă că este nevoie și de investiții din partea statului în acest domeniu, pentru că în majoritatea cazurilor, oamenii nu au bani pentru a continua investițiile în acest domeniu destul de costisitor.

Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare:

„Astăzi, ca să creezi un loc pentru un animal producător de lapte în fermă înseamnă 10 mii de euro. Sunt niște investiții foarte mari. Dar sperăm cu aceste 25 de milioane de dolari să reușim să fortificăm fermele pe care le avem și să avem cel puțin 20 de mii de animale care ne vor permite să avem 160 de mii de litri de lapte. Consumul nostru intern este de 568 de mii de litri. Vrem să excludem puțin din importurile masive. Noi trebuie să fim rezilienți și trebuie să garantăm locuri de muncă. O fermă întotdeauna înseamnă locuri de muncă. Ferma nu este tipul de agricultură care poartă caracter ocazional, sporadic, ci are continuitate și întotdeauna dă plus-valoare”

.

Autoritățile mai promit crescătorilor de animale subvenții directe per litrul de lapte și kilogramul de carne, cu scopul de a redresa situația din sectorul zootehnic, aflat la pământ.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură