AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

ANSA: monitoring fitosanitar / FOTO

•5 min citit•Redactor Sef
ANSA: monitoring fitosanitar / FOTO

Este știut faptul că dăunătorii și bolile produc anual pagube considerabile culturilor agricole. Reducerea pierderilor de recoltă este strâns legată de eficiența măsurilor de protecție a plantelor, efectuată împotriva bolilor şi dăunătorilor care în final, are un impact asupra economiei naționale.

Aplicarea rațională a măsurilor de protecție a plantelor depinde de determinarea exactă a speciilor nocive, cunoașterea particularităților de dezvoltare, caracterelor biologice, morfologice şi a gradului lor de dăunare.

Totodată, strategia protecției plantelor nu se accentuează pe distrugerea dăunătorilor, ci pe ținerea sub control a populațiilor lor. Utilizarea pesticidelor este posibilă doar în cazurile în care numărul de dăunători, boli şi buruieni depășesc pragul economic de dăunare (PED) şi duc la pierderi de recoltă de peste 5%.

Conform art.35 alin.(1) lit. a) şi b) ale Legii nr.228/2010 cu privire la protecția plantelor şi la carantina fitosanitară, în procesul de cultivare a plantelor, persoanele fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, sunt obligate să efectueze cercetarea sistematică a semănăturilor şi a plantațiilor, realizarea de măsuri fitosanitare în scopul prevenirii apariției şi răspândirii organismelor dăunătoare.

Inspectorii fitosanitari din cadrul subdiviziunilor teritoriale pentru siguranța alimentelor au ca scop exercitarea controlului şi supravegherea dezvoltării organismelor dăunătoare cu efectuarea observărilor sistematice asupra fazelor fenologice ale culturilor agricole în raport cu stadiile de dezvoltare a dăunătorilor şi a bolilor, precum şi evidenta operatorilor de plante, de produse de origine vegetală şi de alte bunuri conexe supuse controlului fitosanitar.

Totodată, aceștia monitorizează sistematic dezvoltarea plantelor şi a organismelor nocive, care se manifestă la culturile agricole, culturile pomicole şi flora spontană, precum şi protectia acestora.

La fel, sistematic, efectuează cercetări de traseu, în scopul determinării componenței speciilor şi caracteristicii calitative a populației dăunătorilor şi bolilor, precum şi fazele de dezvoltare a culturilor agricole, a dăunătorilor şi bolilor.

Monitorizează beneficiarii funciari, indiferent de subordonarea şi tipul lor de proprietate, privind aplicarea măsurilor de protecție a plantelor şi lichidarea organismelor periculoase;

Monitorizările fitosanitare în teritoriu se efectuează conform planurilor lunare, registrelor de câmp și a indicațiilor metodologice, bazate pe metode, standarde și bune practici agricole.

Anual, ANSA, prin ordinul directorul general, aprobă și execută Programul de monitorizare a organismelor dăunătoare și de carantină a plantelor.

Astfel, pentru anul 2023, Programul vizează 27 de organisme ceea ce constituie peste 850 mii lei alocate pentru investigările de laborator și confirmarea organismului dăunător. Altă metodă de evidență este depistarea speciilor nocive cu ajutorul mijloacelor de capturare.

Acestea includ: capcanele electrice, capcanele feromonale, hrănitoare sau colorate.

Pentru monitorizarea insectelor dăunătoare plantelor și depistarea apariției celor de carantină pe teritoriul Republicii Moldova,

Agenția, prin intermediul inspectorilor fitosanitari din cadrul subdiviziunilor teritoriale, asigură anual cu ajutorul capcanelor feromonale, supravegherea a 23 de specii de insecte, inclusiv și a celor cu relevanță de carantină fitosanitară.

Pe parcursul unui an agricol, inspectorii fitosanitari duc evidența asupra dezvoltării și răspândirii a peste 600 de obiecte nocive.

Ca rezultat al monitorizării fitosanitare, inspectorii informează publicul și acordă asistență metodologică și informațională persoanelor juridice și fizice din teritoriul deservit, cu elaborarea și emiterea înștiințărilor și buletinelor de avertizare, unde sunt incluse recomandările vizavi de măsurile de combatere necesare pentru aplicare.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură