Americanii sunt chemați astăzi la urne, pentru alegerile de la jumătatea mandatului, cunoscute drept alegeri midterm. Scrutinul este unul important, deoarece cetățenii își aleg reprezentanții în Congresul Statelor Unite, iar rezultatul va influența raportul de forțe dintre republicani și democrați la Washington.
Votul are loc în contextul unor nemulțumiri legate de creșterea prețurilor, inflație și costul combustibilului, dar și pe fondul dezbaterilor privind politicile administrației conduse de Donald Trump. Peste 50 de milioane de americani au votat deja anticipat, înainte de ziua oficială a scrutinului.
Programul secțiilor de votare diferă de la un stat la altul, în funcție de legislația locală și de fusul orar. Primele secții se închid în noaptea de marți spre miercuri, la ora 01:00, ora Chișinăului, iar ultimele, în Alaska, în jurul orei 08:00. Primele rezultate sunt așteptate în cursul nopții, însă numărarea voturilor ar putea dura mai mult în statele unde diferențele dintre candidați sunt foarte mici.
Alegerile midterm au loc la fiecare doi ani, la jumătatea mandatului prezidențial, și reprezintă un test important pentru partidul aflat la Casa Albă. De această dată, scrutinul va arăta dacă republicanii își păstrează majoritatea în Congres sau dacă democrații reușesc să preia controlul asupra uneia dintre cele două camere legislative.