AGRO TV Moldova
Live
ADVERTORIALE

AgreenaCarbon – o tranziție profitabilă spre agricultura conservativă

•4 min citit•Redactor Sef

Agreena, cea mai importantă companie de certificare a carbonului din sol, continuă obiectivul principal de ai susține pe fermieri în tranziția către agricultura conservativă. Programul AgreenaCarbon, este reprezentat în Republica Moldova de compania Proteh Agro SRL.

Andrei PAVLENCO, director “Proteh-Agro” SRL

:

„În lipsa de experiență, de cunoștințe, fermierii sunt în procesul de căutare a unui răspuns cum se pot adapta la schimbările climatice. Noi le acordăm instrumentul necesar sub forma Certificatelor de Carbon. Datorită acestor certificate, ei primesc aproximativ 35 de euro pentru un hectar, în fiecare an, pe o perioadă de zece ani. Acesta este un stimul și suport financiar la tranziția spre agricultura conservativă.”

Oficial, acest program a fost lansat în țara noastră în anul 2020. Iar până acum au beneficiat peste 100 de fermieri.

Important de menționat că, fiecare certificat de carbon este echivalent cu o tonă de CO2 sechestrată din sol.

La înscrierea în programul AgreenaCarbon, fermierul trebuie să dețină dreptul de folosință sau proprietate pe terenurile înscrise în program, pe o perioadă de cel puțin cinci ani.

Andrei PAVLENCO, director

“

Proteh-Agro” SRL

:

„Un agricultor în tranziția spre agricultura conservativă, participând la programul privind sechestrarea carbonului atmosferic, poate obține până la trei Certificate de Carbon. Sau până la trei tone de CO2, echivalent sechestrat în sol. Deci până la 100 de euro pentru un hectar, suma maximă pe care ar pute să obțină fermierul.”

AgreenaCarbon colaborează cu fermierii parteneri din 17 țări din Europa și reprezintă unica platformă europeană de sechestrare a carbonului din sol.

Andrei PAVLENCO, director

“

Proteh-Agro” SRL

:

„Agricultorii se bucură foarte mult, fiindcă și ei profită de avantajele țărilor europene. Putem avea un instrument chiar în Republica Moldova, de care beneficiază agricultorii europeni. Puțini cred la început, dar când se realizează programul se bucură și povestesc deja altor agricultori despre program. Respectiv, deja noi suntem sunați de către fermieri.”

Iar pentru o tranziției mai rapidă și eficientă spre agricultura conservativă, Proteh Agro SRL pune la dispoziția fermierilor, inclusiv tehnica agricolă necesară.

Andrei PAVLENCO, director

“

Proteh-Agro” SRL:

„Sunt fermieri care ne spun că nu au tehnică. Ori, susțin că au tehnică performantă și modernă, dar nu corespunde cu cerințele FAO pentru agricultura conservativă. De aceea, noi le propunem fermierilor și tehnică agricolă. Reprezentăm brandul canadian „BOURGAULT” în Republica Moldova. Pot spune fără frică că avem cele mai bune semănători NO-TILL, care există în lume.”

Agricultura contribuie la peste 30 la sută din emisiile globale de gaze cu efect de seră, iar adoptarea practicilor regenerative poate transforma solul în rezervoare de carbon.

Tranziția implică costuri, dar „Proteh-Agro” SRL, partener oficial Agreena, oferă certificate de carbon AgreenaCarbon pentru a susține agricultura sustenabilă și sechestrarea carbonului.

www.agreena.com/ro

Articole similare

EuroCreditBank susține performanța în agricultură
ADVERTORIALE
•2 min citit

EuroCreditBank susține performanța în agricultură

La cea de-a VII-a ediție a Galei Fermierilor din Republica Moldova, performanța agricultorilor și investițiile în dezvoltarea sectorului au fost recunoscute și apreciate. În calitate de partener al evenimentului, EuroCreditBank continuă să fie alături de agricultori prin soluții de finanțare adaptate necesităților acestora, inclusiv prin linii internaționale de finanțare și produse proprii ale băncii. 🌱 […]

EVO și EuroCreditBank – o nouă experiență digitală la ghișeu
ADVERTORIALE
•2 min citit

EVO și EuroCreditBank – o nouă experiență digitală la ghișeu

EuroCreditBank continuă procesul de digitalizare a serviciilor bancare prin integrarea portofelului de identitate digitală EVO, dezvoltat de Agenția de Guvernare Electronică, în toate cele 65 de ghișee ale băncii din țară. Identificarea la ghișeu poate fi realizată simplu și rapid, direct de pe telefon: 📲 Deschizi aplicația EVO 🔎 Scanezi codul QR afișat la ghișeu […]

Kilometri de caritate, sau cu SmadShop – partener la binefacere!
ADVERTORIALE
•4 min citit

Kilometri de caritate, sau cu SmadShop – partener la binefacere!

Dacă cineva ar întreba ”în ce se măsoară binefacerea?”, răspunsul ar părea evident – în acte de caritate, în bani oferiți nevoiașilor, în grija pentru cei apropiați etc. Iar magazinul online SmadShop ( https://smadshop.md/ro ) poate adăuga: în kilometri. Mai mult ca atât – nu e nevoie să faci transferuri financiare către fonduri cu denumiri […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură