AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Activitatea micilor producători va fi simplificată

•4 min citit•Redactor Sef
Activitatea micilor producători va fi simplificată

Mai puțină birocrație pentru cei care vor să servească sau să vândă mâncare făcută acasă și mai puține verificări. ANSA a pregătit pachetul de măsuri promis micilor producători locali până la 15 octombrie. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Vasile Tofan, la ședința Guvernului. Propunerile trec începând de joi în etapa de consultări, precizează Executivul.

Potrivit autorităților, propunerile au fost formulate inclusiv în urma dialogului direct cu micii producători.

VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova:

,,În primul rând, un mic producător dintr-un domeniu cu risc scăzut va putea să-și înceapă activitatea printr-o simplă notificare. Nu va mai fi nevoie de o autorizație din partea ANSA. În al doilea rând, creăm un cadru legal pentru producerea alimentelor la domiciliu. Prin urmare, pentru produsele cu risc redus, creăm un cadru legal care să permită comercializarea pâinii artizanale, a biscuiților și a anumitor produse de patiserie, în special în piețe și în alte locuri de comercializare.”

Noile prevederi ar urma să faciliteze inițierea și desfășurarea legală a activităților economice. De asemenea se dorește diminuarea poverii administrative și crearea de noi oportunități de comercializare a produselor alimentare autohtone.

VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova:

,,În al treilea rând, instituim un regim special. Acești comercianți ar trebui să poată activa chiar și fără să înregistreze o societate cu răspundere limitată (SRL). Colegii de la ANSA lucrează împreună cu Ministerul Economiei pentru a face posibilă această activitate fără înregistrarea unui SRL, în baza unui regim simplificat. Ultimul subiect se referă la efectuarea mai rară a controalelor, în funcție de riscuri.”

ANSA mai propune facilitarea accesului producătorilor autohtoni la aprovizionarea școlilor și grădinițelor, prin crearea unor condiții mai accesibile pentru furnizarea produselor alimentare locale, cu respectarea cerințelor de siguranță alimentară, a standardelor nutriționale și a regulilor privind achizițiile publice. De asemenea, ar urma să fie simplificate cerințele privind transportarea produselor alimentare, cu menținerea condițiilor necesare pentru siguranța acestora.

Într-un comunicat de presă, ANSA precizează că va continua dialogul cu producătorii, reprezentanții mediului de afaceri și autoritățile competente pentru definitivarea și promovarea acestor ajustări legislative, dar fără a menționa un termen limită în acest sens.

Etichete:#producători

Articole similare

Moldagrotech și Farmer sau deschis la Moldexpo
AGRICULTURĂ
•6 min citit

Moldagrotech și Farmer sau deschis la Moldexpo

Peste 400 de participanți și mai mult de 1.000 de unități de tehnică și utilaje agricole. Așa se prezintă cea de-a 47-a ediție a expozițiilor „Moldagrotech” și „Farmer”, inaugurate astăzi la Centrul expozițional Moldexpo. Ediția din acest an se desfășoară sub conceptul „Teritoriul Recoltei Bogate” și se desfășoară în perioada 15–18 octombrie. „Stimate doamne, stimați […]

Șef de post ANSA și cinci inspectori, reținuți într-un dosar de corupție la Giurgiulești
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Șef de post ANSA și cinci inspectori, reținuți într-un dosar de corupție la Giurgiulești

Șase angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, printre care și un șef de post, precum și administratorul unei companii, au fost reținuți pentru 72 de ore într-un dosar de corupție la Giurgiulești. Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție au efectuat 24 de percheziții în cadrul a șapte cauze penale. Oamenii legii au publicat […]

Fermierii vor putea cumpăra tehnică agricolă mai ieftină, cu sprijinul Japoniei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Fermierii vor putea cumpăra tehnică agricolă mai ieftină, cu sprijinul Japoniei

Fermierii din Republica Moldova vor putea beneficia de finanțare de până la 55 de milioane de dolari pentru procurarea tehnicii agricole moderne, a sistemelor de irigare și a echipamentelor pentru depozitarea și procesarea producției. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor și semnarea unui acord cu Japonia pentru continuarea proiectului de modernizare a echipamentelor agricole. Noua etapă […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură