Un accident grav s-a produs în după-amiaza zilei de joi, pe bulevardul Dacia din capitală. Cinci vehicule s-au tamponat, iar în urma impactului, un microbuz s-a răsturnat. În zonă s-a format un ambuteiaj, iar circulația troleibuzelor a fost afectată, acestea fiind redirecționate pe un alt traseu.
Accidentul s-a produs pe bulevardul Dacia, la intersecția cu strada Natalia Gheorghiu. La fața locului au intervenit poliția, ambulanța și pompierii. În urma impactului două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit IGP, un automobil Audi, condus de un bărbat de 28 de ani, s-a ciocnit, în timpul deplasării, cu un alt automobil, de marca Mercedes. Ulterior, acesta a fost proiectat într-un Volkswagen. În urma impactului, Volkswagenul a trecut peste banda de separare și a ajuns pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un automobil Dacia și un microbuz. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat.
De asemenea a fost perturbat și traficul din zonă. Mai multe rute de transport public, cu direcția spre sectorul Botanica, au fost redirecționate pe bulevardul Constantin Negruzzi.
Oamenii legii investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele exacte ale producerii accidentului.