Cetățenii sunt invitați pe 14 noiembrie la o nouă campanie de împădurire în localitatea Pogănești, raionul Hâncești, desfășurată în cadrul programului național „Generația Pădurii”. Participanții vor planta plopi pe o suprafață de 40 de hectare și vor putea contribui la o inițiativă caritabilă, donând haine pentru persoanele aflate în dificultate.
Invitația a fost lansată de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care îi îndeamnă pe cetățeni să se alăture acțiunilor de plantare organizate în această toamnă, atât la Pogănești, cât și în alte localități din țară.
GHEORGHE HAJDER, ministrul Mediului:
,,Datorită programului de împădurire, avem deja păduri noi, tinere, care ne fac țara mai frumoasă. Avem și o rată de prindere bună. Acest lucru se datorează muncii silvicultorilor, dar și oamenilor, ca dumneavoastră, care se implică. Și într-adevăr, avem plantații unde rezultatele nu sunt cele pe care ne le-am dorit. Terenurile degradate, seceta, dar și neglijența, au afectat prinderea puieților. De aceea vom interveni cu completări acolo unde este necesar, iar unde vom constata neglijența umană, acele persoane trebuie să răspundă. “
Potrivit lui Gheorghe Hajder, până în prezent au fost împădurite aproximativ 24 de mii de hectare, iar Republica Moldova înregistrează cel mai intens ritm de plantare din istoria sa. Programul „Generația Pădurii” prevede plantarea și reabilitarea a 145 de mii de hectare până în 2032. În prezent, gradul de împădurire al Republicii Moldova depășește puțin 11 la sută, comparativ cu peste 35 la sută, media Uniunii Europene.
Pe lângă plantarea copacilor, evenimentul din 14 noiembrie de la Pogănești va include și o campanie de colectare a hainelor pentru persoanele aflate în dificultate, organizată în parteneriat cu Concordia. Donațiile, care trebuie să fie curate și în stare bună, vor fi distribuite prin intermediul celor 36 de centre ale organizației din țară. Alte locații pentru plantările din această toamnă urmează să fie anunțate ulterior.