Noul ministru al Agriculturii, Radu Musteață, a fost prezentat oficial echipei ministerului. La predarea ștafetei a fost prezentă și Ludmila Catlabuga, care a condus instituția din noiembrie 2024. Totodată, înainte de prima ședință a Guvernului, Radu Musteață a anunțat că Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va fi condusă de noul director interimar, Alexandr Manciu.
Acesta a absolvit medicina veterinară. Din anul 2014, activează în cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, iar în perioada 2021 până în prezent a ocupat funcția de director general adjunct în domeniul sanitar-veterinar.
Totodată, Radu Musteață a anunțat și eliberarea din funcție a secretarei de stat Tatiana Nistorică, care a fost reținută și ulterior arestată într-un dosar de corupție.