Zile numărate au mai rămas până la începerea Recensământului Populației și Locuințelor 2024

Începând cu data de 8 aprilie și până pe 7 iulie, în întreaga țară se va desfășura Recensământul Populației și Locuințelor 2024. Conform legislației, cetățenii sunt obligați să răspundă la întrebările recenzorilor și ofere răspunsuri corecte, iar autoritățile, la rândul lor, sunt obligate să asigure confidențialitatea răspunsurilor acordate. Cu precizări în acest sens a venit purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „În cadrul acestui exercițiu, în cadrul recensământului național al populației și locuințelor sunt colectate date precum: anul și locul nașterii, locul de trai, limba vorbită de către persoană, nivelul educației, ocupația și alte aspecte importante. Din capul mesei vreau să punctez că aceste date vor fi utilizate de către responsabilii de la Biroul Național de Statistică și în niciun caz nu sunt partajate, în cazul de față cu alte, de exemplu, instituții de stat.”

Potrivit lui Daniel Vodă, recenzorii vor fi îmbrăcați în haine și uniformă de specialitate, acordate de Biroul Național de Statistică. În același timp, vor fi acordate întrebări privind utilizarea bugetului public și care ar fi necesitățile de bază ale cetățenilor.

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Datele colectate vor sta la baza proiectelor de dezvoltare din fiecare localitate. Cu alte cuvinte, participând la acest recensământ ajutăm autoritățile centrale, dar și autoritățile locale să planifice mai bine politicile publice și înțelegerea necesităților fiecărei localități. Recensământul va oferi răspunsuri la întrebări precum, de exemplu, cum să distribuim bugetul la nivel local sau câte școli, grădinițe sau centre de genul creșă sau câte locuri de muncă trebuie planificate sau locuri de joacă trebuie construite în anumite regiuni.”

 Sâmbătă, 6 aprilie, în Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va avea loc evenimentul de lansare a Recensământului Populației și Locuințelor 2024 ,,Deschidem ușa pentru Recensământ: Comunitate, Transparență, Participare”.