Vânătorii anunță proteste masive în toată țara

Vânătorii anunță proteste pe motiv că nu pot începe sezonul de vânătoare. Potrivit Președintelui Societății Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova, Oleg Ciocoi acestea se vor organiza sâmbătă, 27 noiembrie, la ora 10:00 pe tot teritoriul țării, inclusiv în Piața Marii Adunării Naționale din Chișinău și în fața Guvernului.

Ciocoi a îndemnat toți vânătorii să iasă la protest pentru a apăra interesele membrilor Societății.

Oleg Ciocoi, președintele Societății Vânătorilor și Pescarilor: „Acțiunile de protest sunt măsuri excepționale întreprinse de Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Moldova cu scopul de a aduce la cunoștința societății, în special a Ministerului Mediului poziția armatei de mii de vânători din Republica Moldova cu privire la situația în domeniul vânătorii.”

Anterior, în cadrul unei conferințe de presă, aceștia au spus că nu pot ieși la vânătoare, deși sezonul este în toi. În această situație s-au pomenit peste 13 mii de vânători din țară. Motivul este că autoritățile așa și nu au emis un ordin prin care să li se permită să vâneze.