După două zile de discuții intense la Abu Dhabi, negocierile dintre Rusia, Ucraina și Statele Unite s-au încheiat fără un acord de încetare a focului. Kievul și Moscova au ajuns deocamdată doar la un acord privind schimbul de prizonieri.
VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei:
,, Dragi cetățeni ucraineni! Pe scurt, despre ziua de azi. Cel mai important lucru este că a avut loc un schimb de prizonieri, iar 157 dintre ai noștri s-au întors acasă din captivitatea rusească. Multă vreme nu a fost posibilă deblocarea schimburilor: acum procesul este pus în mișcare și este crucial ca acesta să continue. Din partea Ucrainei, facem tot posibilul pentru a asigura schimburile și le mulțumesc partenerilor noștri care ajută și asigură medierea necesară.’’
Țările au eliberat câte 157 de prizonieri de război. Acesta este primul astfel de schimb din ultimele cinci luni.
Potrivit președintelui ucrainean, după discuțiile din Emiratele Arabe Unite urmează noi întâlniri, cel mai probabil în Statele Unite. Liderul de la Kiev a subliniat că Ucraina este deschisă tuturor formatelor de lucru care pot aduce o pace durabilă, menționând că războiul trebuie să se încheie fără ca Rusia să fie recompensată pentru agresiune.
Citiți mai mult:
Intervenții fără întrerupere pe drumurile din țară: servicii municipale mobilizate din cauza poleiului
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].
