Transportatorii pot tranzita liber Letonia și Ungaria

Conflictul armat dintre Rusia și Ucraina a afectat, în mod direct, și economia Moldovei, provocând perturbări severe la capitolul transport internațional de mărfuri, iar acolo unde sunt disponibile soluții, acestea duc doar la o creștere semnificativă a întârzierilor, dar și a costurilor.

Astfel, pentru a asigura desfășurarea neîntreruptă a transportului de mărfuri în mai multe țări europene, Ministerul Infrastructurii a înaintat deja mai multe solicitări de majorare a cotei de autorizații pentru transportul bilateral/tranzit de mărfuri, iar primele rezultate au și apărut, a anunțat viceprim-ministrul, Andrei Spînu, care, printr-o postare pe facebook, a scris că acestea au venit din partea Letoniei și Ungariei.

Potrivit ministrului Infrastructurii, autoritățile de la Riga au informat că vor permite în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2022 tranzitarea unităților de transport de mărfuri fără autorizații. La rândul lor, cele de la Budapesta au informat că vor suplini cota cu 1.000 de autorizații pentru tranzit de categoria EURO 3.

Între timp, Moldova mai așteaptă răspuns și din partea Slovaciei, Poloniei, Letoniei, Estoniei și Sloveniei.

La moment, țara noastră are un regim liberalizat pentru transportul de mărfuri în regim bilateral și tranzit cu următoarele state: România, Bulgaria, Turcia, Elveția, Marea Britanie, Armenia și Belarus.