
Ziua Nistrului
În ultima duminică a lunii mai, în Republica Moldova este marcată Ziua Nistrului. Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului nu a organizat un eveniment public în acest sens, din cauza crizei pandemice.
Cele mai recente noutăți din agricultura Moldovei

În ultima duminică a lunii mai, în Republica Moldova este marcată Ziua Nistrului. Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului nu a organizat un eveniment public în acest sens, din cauza crizei pandemice.

Începând cu data de 5 iunie preoții vor putea să organizeze din nou slujbele. Enoriașii vor putea intra în biserici, dar vor fi obligați să respecte mai multe reguli impuse de autorități.

Anual, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldovei îi îndeamnă pe creștini să se abțină de la organizarea meselor copioase în cimitire de Paștele Blajinilor. Totodată, recomandarea din anul acesta trebuie luată și mai mult în serios, în contextul pandemiei. De aceea, și numărul persoanelor implicate ar trebui să fie restrâns.

Vara a început cu ploi, care nu vor cădea însă toată săptămâna. Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță precipitații pentru luni, marți și miercuri. Ulterior, vremea se va încălzi considerabil, iar în primul weekend al lunii iunie mercurul din termometre se va ridica la 26 de grade Celsius.

Pentru marți, 2 iunie, sinopticienii prognozează ploi slabe în unele raioane din centrul țării. La nord și sud cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab, la moderat din nord-vest, cu viteza maximă de 7 m/s. Presiunea atmosferică va fi scăzută.

Marți, leul moldovenesc se apreciază în raport cu dolarul american, moneda euro și leul românesc și scade față de rubla rusească. Hrivna ucraineană rămâne neschimbată.

Vă interesează cine a câștigat procesul intentat împotriva „VINovatului”? Urmăriți-i pe Viorica Nagacevschi și Oleg Efrim în emisiunea „VIN la Tine”, cu Mihaela Rudenco!

Modificările în legislație, posibilitățile de accesare a investițiilor, importanța analizei apei și a solului, tipurile sistemelor de irigare, precum și alegerea lor corectă. Toate acestea le aflați în emisiunea ABC-ul Fermierului cu Tamara Fiștic – Anii.

Un vis realizat cu suportul Proiectului Livada Moldovei Întotdeauna a fost optimist, de aceea a reușit tot ce și-a dorit. Livada de cireș de la Negureni este unica de acest fel la noi. Nicu Pascal demonstrează că tehnologiile performante pot fi implementate și în Republica Moldova. Urmăriți istoria lui de succes în emisiunea Baștina cu […]

Scăldată într-o mare de flori, umbrită de copaci seculari, răsfățată de cântecul minunat al păsărilor, aceasta mănăstire se prezintă ca un adevărat colțișor de rai, ce revarsă în jurul său o frumusețe sacră.

Stresul hidric și temperaturile vor da nota culturilor de grupa I în sezonul agricol curent. Dar nici cele din grupa a II-a nu au garanția că vor fi scutite de intemperii. Prognozele și eventualele scenarii pentru rezultatele sezonului curent au fost discutate la emisiunea „Despre noi, Altfel”, împreună cu agronomul și consultantul agricol Mihail Crocmazan.

Apicultorii din țară sunt îngrijorați de faptul că în fiecare an sute de familii de albine pier din cauza stropitului contra dăunătorilor. Deși legislația în vigoare stipulează atenționarea prisăcarilor despre efectuarea lucrărilor specifice, unii agenți economici nu respectă condițiile de prevenire.

Activitatea a șase puncte de trecere a frontierei cu Ucraina se restabilește începând cu data de 29 mai, anunță Poliția de Frontieră. Acestea sunt:

Mai multe țări fac publice date despre schimbarea regimului călătoriilor și relaxarea măsurilor restrictive anti COVID-19.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că ploile vor continua până la mijlocul săptămânii viitoare.

„Lumea lui Zaharia” este cartea-album care include cca 204 poze ale fotografului Zaharia Cușnir, cel care este descris în prefață ca un martor care a apucat 4 epoci istorice distincte: Imperiul Rus, România Mare, venirea sovieticilor și „dezghețul” incert al anului 1989.

În acest an, pe data de 1 iunie se va lucra. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Moldovenii pot efectua trimiteri poștale în patru țări europene: Irlanda, Franța, Israel și Germania. Reluarea transmiterii spre aceste destinații este posibilă datorită colaborării Întreprinderii cu companiile aeriene care organizează cursele charter.

Dacă doriți să înființați o plantație modernă de cireș cu pomi înclinați, după forma de coroană Drapeau Merchand de tip închis, cu sistem antigrindină și anti-ploaie, după modelul celei de la Negureni, Telenești din gospodăria lui Nicu Pascal, atunci vizionați duminică, 31 mai, la ora 14.00, emisiunea Baștina cu Tamara Fiștic – Anii și aflați […]

Seceta impune noi cerințe, de aceea agricultorii investesc tot mai mult în irigarea culturilor agricole. Modificările în legislație, posibilitățile de accesare a investițiilor, importanța analizei apei și a solului, tipurile sistemelor de irigare, precum și necesitatea selectării corecte a lor – despre toate acestea, aflați în emisiunea ABC-ul Fermierului, duminică, 31 mai, ora 15.30, doar […]

Pentru sâmbătă, 30 mai, meteorologii prognozează ploi în nordul și centrul țării. La sud cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab, la moderat din nord-vest, cu viteza maximă de 6 m/s. Presiunea atmosferică va fi scăzută.

Luni, leul moldovenesc se apreciază în raport cu dolarul american și scade față de moneda euro și leul românesc. Rubla rusească și hrivna ucraineană rămân neschimbate.

Vinul Moldovei înregistrează noi reușite pe plan internațional. Pentru prima dată, două vinuri produse în țara noastră au fost incluse în Cartea de Vinuri a unui restaurant cu o stea Michelin din Seul. Acest lucru se datorează eforturilor continue ale vinificatorilor, care sunt susținuți constant de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV).

Cultivarea plantelor aromatice poate fi considerată nu doar cea mai frumoasă și cea mai parfumată ramură a horticulturii dar și o bună posibilitate pentru practicarea agriculturii ecologice, a cărei dezvoltare este favorizată și de condițiile pedoclimatice ale țării noastre. În această perioadă e mare forfotă pe plantațiile producătorilor, unde, deja are loc recoltarea unor specii […]

La la 40 de zile de la învierea lui Isus Hristos, creştinii ortodocşi prăznuiesc Înălțarea Domnului. În popor, sărbătoarea mai este numită şi Ispas. Denumirea provine de la cuvântul slav „spasiteli”, adică Mântuitorul. Se spune că este la fel de importantă ca şi Paştele. Timp de zece zile, credincioşii se vor saluta cu „Hristos s-a […]

Grătarele sau picnicurile în parcuri, păduri și alte locuri publice sunt interzise pe toată perioada stării de urgență în sănătate publică, adică până pe 30 iunie. Cei care nu se vor supune legii, sunt pasibili de răspundere contravențională sau penală.

Criza cauzată de pandemie afectează dur și afacerile din domeniul vitivinicol. Astfel, la 8 aprilie, postul nostru de televiziune a lansat, în cadrul emisiunii „VIN la Tine”, campania „Susțin producătorii locali”. Prin intermediul acesteia, am mediatizat istoriile micilor vinificatori și dificultățile cu care se confruntă. La cea de-a șaptea ediție, am tras concluzii, împreună cu […]

„Lumea lui Zaharia” este cartea-album care include circa 204 poze ale fotografului Zaharia Cușnir, cel care este descris în prefață ca un martor care a apucat 4 epoci istorice distincte: Imperiul Rus, România Mare, venirea sovieticilor și „dezghețul” incert al anului 1989.

Roiuri de lăcuste cu lungimi de aproape 5 km au invadat nordul Indiei. Avertismentul a fost emis de către autorități pentru fermierii din regiune, care sunt îngrijorați că insectele le vor distruge recoltele în valoare de sute de milioane de dolari. Imaginile înspăimântătoare ce au acoperit capitala statului Rajasthan, Jaipur, au împânzit rețelele sociale.