Sistemul de depozit pentru ambalaje devine obligatoriu: termen-limită 4 noiembrie pentru planuri și finanțare
Un nou regulament de implementare a Sistemului de depozit pentru ambalaje a fost publicat în Monitorul Oficial pe 4 iulie 2025. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 379, structurile asociative ale producătorilor și comercianților care plasează produse ambalate pe piață au termen până la 4 noiembrie 2025 pentru a transmite Ministerului Mediului Planul de organizare a sistemului, schema de finanțare și programul de educație publică.
Regulamentul stabilește modul de funcționare a sistemului la nivel național, aplicabil pentru ambalajele reutilizabile și cele de unică folosință, din sticlă, plastic sau metal, cu volume între 0,1 și 3 litri. Acestea vor fi marcate corespunzător și vor putea fi returnate de consumatori în puncte special amenajate.
Administratorul Sistemului de depozit va fi o entitate desemnată de Ministerul Mediului, care va gestiona preluarea, reciclarea și raportarea ambalajelor. Producătorii vor achita un tarif de administrare pentru fiecare ambalaj plasat pe piață, stabilit în funcție de tipul și volumul acestuia.
Costurile implementării vor fi suportate de operatorii economici, fără a necesita fonduri bugetare. Investițiile includ reetichetarea produselor, achiziția de automate de returnare, preluarea manuală în magazine și logistică. Scopul sistemului este reducerea deșeurilor și creșterea gradului de reciclare în Republica Moldova.
