Salariul minim pe țară ar putea crește la 5500 lei lunar în 2025, conform unui proiect discutat de Guvern. Aceasta reprezintă o majorare de 10 la sută față de nivelul din acest an, când salariul minim a fost stabilit la 5000 lei. Noul cuantum lunar este calculat pentru un program de lucru de 169 de ore, echivalentul a 32,54 lei pe oră.
Propunerea Guvernului a fost dezbătută în cadrul ședinței secretarilor generali, urmând să fie adoptată după consultări cu partenerii sociali, Confederația Națională a Sindicatelor și Confederația Națională a Patronatului. Potrivit monitorului oficial, salariul minim va continua să fie aplicat uniform, atât în sectorul real, cât și în cel bugetar, conform politicilor implementate din 2023.
Conform legii, salariul minim reprezintă nivelul minim al retribuției pentru o muncă simplă, sub care angajatorii nu au voie să plătească angajații. Acesta este reexaminat anual pentru a reflecta creșterile economice și nevoile populației.
De asemenea, Guvernul subliniază că această măsură este menită să protejeze veniturile cetățenilor și să sprijine angajații din toate sectoarele economiei. Decizia finală urmează să fie luată în săptămânile următoare.
Salariul mediu lunar a crescut cu 15,5 la sută față de anul trecut
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.