Reformă majoră în agricultură: Comisia Europeană intenționează interzicerea cuștilor pentru animale
Comisia Europeană intenționează să interzică treptat utilizarea cuștilor pentru animalele de fermă până la sfârșitul anului 2026, în cadrul unui nou pachet legislativ privind bunăstarea animalelor. Această interdicție ar putea viza găinile ouătoare, vițeii, puicuțele, iepurii, rațele, gâștele, prepelițele și scroafele. În acest scop, Comisia a lansat o consultare publică deschisă până pe 16 iulie 2025, la care pot participa și crescătorii de animale, notează Agrarheute.
Inițial, Comisia promisese un pachet legislativ cuprinzător în vara anului 2023, dar până acum a fost prezentată doar o propunere de revizuire a regulamentului privind transportul animalelor. Progresele în acest domeniu au fost lente, deoarece Parlamentul European și Consiliul nu au reușit încă să ajungă la o poziție comună pentru a începe negocierile oficiale cu Comisia.
Pe lângă interzicerea cuștilor, Bruxelles-ul mai ia în calcul și o interdicție privind uciderea puilor masculi proveniți din rase de ouat. De asemenea, se analizează posibilitatea impunerii unor „clauze oglindă”, care ar obliga produsele de origine animală importate din țări terțe să respecte aceleași standarde de bunăstare ca cele impuse în UE.
Citiți mai mult:
Aproximativ 3500 de fermieri riscă să falimenteze. AIPA va debursa 500 de milioane de lei
Ministerul Agriculturii, este deschis de a discuta cu fermierii despre Factoringul guvernamental și moratoriu
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].
