Populația ocupată scade la un minim istoric. Moldova pierde accelerat forța de muncă

Expertul economic Veaceslav Ioniță trage un semnal de alarmă privind situația forței de muncă din Republica Moldova. În primul trimestru al anului 2025, țara a înregistrat o scădere record a populației ocupate, ajungând la cel mai mic nivel de după independență.

Conform datelor oficiale, în economie mai sunt active doar 773 mii de persoane – cu 54 mii mai puține decât în 2023, dintre care 21 mii pierdute doar în ultimele trei luni. Cele mai afectate sectoare sunt agricultura (–35,8 mii persoane), industria (–15,9 mii) și comerțul (–7,5 mii). În agricultură, de exemplu, numărul celor angajați a scăzut de la peste 700 mii în anul 2000 la doar 150 mii în prezent.

Singurele domenii care înregistrează ușoare creșteri sunt transporturile, IT-ul, administrația publică și învățământul – dar aceste creșteri nu reușesc să compenseze declinul din restul economiei. Moldova devine, astfel, o economie de tranzit pentru bani: remitențele și granturile intră, dar se pierd rapid în importuri, fără a stimula producția locală sau a crea locuri de muncă.

Veaceslav Ioniță avertizează că, în lipsa unor măsuri urgente, Republica Moldova riscă să piardă încă 40–45 mii de persoane din forța de muncă până la sfârșitul anului. Soluțiile propuse includ investiții în agricultură, industrie, educație profesională și sectoare cu potențial de dezvoltare, precum IT, energie regenerabilă și agroprocesare.

Citiți mai mult:

Cum protejăm găinile de caniculă. Sfaturi esențiale pentru sezonul cald

Comerțul extern, în declin: Moldova înregistrează cel mai mare deficit comercial din istorie

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].