Ouăle din Ucraina ar conține antibiotice interzise în UE, avertizează producătorii din Franța

Comitetul Național pentru Promovarea Ouălor din Franța atenționează în privința importurile masive de ouă provenite din Ucraina, care nu ar respecta standardele sanitare europene. Potrivit unui comunicat de presă, mai multe loturi de ouă cu codul 3 – provenite de la găini crescute în cuști – au fost descoperite în supermarketuri, existând suspiciuni că acestea conțin antibiotice strict interzise în Uniunea Europeană de peste 15 ani.

Reprezentanții industriei franceze acuză o „concurență neloială”, subliniind că fermierii europeni sunt obligați să respecte reguli stricte privind bunăstarea animalelor și utilizarea substanțelor chimice, în timp ce ouăle din Ucraina ajung pe piață la prețuri mai mici, fără a respecta aceleași reglementări.

Sistemul european de alertă a confirmat, în iulie și august, patru cazuri de depistare a antibioticelor interzise în ouăle importate din Ucraina. Comitetul Național cere autorităților publice să întărească urgent controalele la frontieră și în magazine, pentru a preveni riscurile asupra sănătății consumatorilor și pentru a asigura corectitudinea concurenței pe piața europeană.